Câte-odată e OK să nu fii OK
Azi am fost întrebat dacă sunt okay. De ceva vreme întrebarea asta mă sufocă mă roade pe-dinăuntru și răspund așa cum vrea lumea să audă. Le spun că sunt bine mersi - că la servici îmi merge strună, că iată am mai ieșit cu prietenii, am mai stat la taclale, m-am mai delectat pe nu știu unde cu nu știu cine. Sunt okay… Am mințit – recunosc, nu sunt la fel de Okay ca ceilalți. Sunt așa cum sunt, acum poate nu chiar Okay, dar merge.
Dacă le spuneam adevărul – începeau consolațiile, compătimirea și acel gust amare de jale. Detest jalea.
De ce fiecare vrea neapărat să spună că totul o să fie bine. De unde știe x-ulică că o să fie bine. Și dacă nu e? Este oare x-ulică gata să-și asume riscul de a dezamăgi sau de a defini așteptări false?
De ce nu e Okay să nu fiu Okay? Doar prin asta pot să învăț și eu ce e Okay pentru mine. Asta e – nu trăiesc într-un oraș a cărei vogă e să poarte ochelari roz. Cum se zice: ”La tăț ni-i greu…” și dacă e așa, înseamnă că sunt probleme a căror soluții se caută.
Nu știu dacă careva din voi a auzit de versul: ”Fericirea e un lucru care nu se atinge niciodată, dar în căutarea ei, merită să-ți trăiești toată viața.” *(V.V). Și dacă anume alergatul ăsta, procesul de căutare e fericirea? Înseamnă că a nu fi Okay e ceva normal, e ceva prin care trebuie să treci ca să înțelegi ce mai e și Okay-ul ăsta, altfel, de unde ai să știi dacă ești sau nu?
Nu ai de unde ști – dacă nu încerci…
Astăzi pot să recunosc că nu sunt Okay, nu am fost și nu voi fi. Mi-i sete de căutare, de experiențe, de multe pe care acum nu le am, cu toate că le voi avea ulterior, apoi îmi va fi sete de altceva – și iar nu voi fi Okay.
După cum spunea Steve Jobs: ”Stay hungry – Stay foolish” …
Sursă imagini: http://icanread.tumblr.com/
