HALO
Murmură morții prin viile tatălui meu,
le scutură frunzele îmbrățișând rădăcini.
Stau strugurii orgolioși pe vremea coacerii,
visând că tu vei veni cumva să îi aduni.
Prin văgăună curg apele ce au plutit pe ceruri,
spumele lor nu spun nimic acolo pe unde s-au strâns.
Cineva ne vorbește din gâtlejul vârtejului vrăjit,
cu o voce stranie ne vorbește, parcă e un plâns.
Mărul s-a copt cu mult înainte de Facerea Lumii,
e fructul florii efemere, cea deja înfruptată.
Cenușa se strecoară printre degetele de lumină,
mâinile mângâie chipul mort pentru ultima dată.
NIMBO
Suspiran los muertos en las viñas de mi padre,
sacuden sus hojas abrazando raíces.
Las uvas están orgullosas en su maduración,
soñando que tú vas a venir alguna vez a recogerlas.
Por el barranco fluen las aguas que han flotado en el cielo,
sus espumas nada nos dicen desde alla de donde se han juntando.
Alguien habla de dentro de la garganta del vórtice hechizado,
con una voz estraña nos habla, parece ser un gemido.
La manzana ha madurado mucho antes de la Creación,
es la fruta de la flor efímera, ya recaída en el pecado.
La ceniza penetra por los dedos de luz ,
las manos acarician por última vez el rostro muerto.
