Nu mi-e frică de sfârșitul lumii din 2012… Mi-e frică că lumea va continua fără a schimba nimic.
Mulți m-au întrebat de ce îmi este frică. Recunosc, nu prea mi-e frică de nimic, chiar de nimic. Sunt neînfricat. Cu toate astea, astăzi am găsit-o pe Facebook. Mă pândea în feed-ul unui prieten. Și atunci, am înțeles că mă grăbisem cu afirmația anterioară. Mesajul de mai sus mi-a ridicat firele de păr și pielea mi s-a făcut găină și șirul de întrebări începu să se depene.
E posibil oare ca nimic să nu fie reparabil? Suntem noi – cei de astăzi, capabili să asigurăm un mâine celor care vin, un mâine mai bun decât cel oferit nouă? Ne-am învățat temele sau repetenți rămas-am?
Prin Mai, fusesem pentru a nu știu câta oară la o acțiune de salubrizare în masă, de data asta inițiată de proiectul HAI MOLDOVA. După experiența de mai, am realizat că schimbări nu prea sunt. De salubrizat a fost de două ori mai mult, iar oameni, parcă de două ori mai puțini – mă rog, cel puțin acolo unde fusesem eu. Concluzia: nu ne-am învățat tema.
Pe când eram puști, mă apucasem eu serios de voluntariat, jurnalism juvenil și multe alte activități care m-au făcut ceea ce sunt azi. Era un mecanism bun de educație, mai bun decât școala chiar. În școală nu aș fi învățat ce e aia non-discriminare și toleranță, acolo nu aș fi înțeles de ce e mai bine să folosești pungi de pânză și nu de plastic, de ce apa din robinet filtrată e mai bună decât cea din magazin și cel mai important: acolo nu aș fi învățat că AVEM NEVOIE DE SCHIMBĂRI. Concluzie: voluntariatul trebuie promovat și practicat – el poate fi unica șansă pentru mâine.
Am mai spus: fiind băiet, ONG-uri cutreieram, și mă porneam spre training-uri cu zor… Acolo am văzut oameni care aveau puterea de a schimba. Unii din ei, o fac chiar acum – eu, încerc să mă implic atât cât îmi reușește – deși, implicarea mea, e vânt de vară prin pădurea deasă. Unii din ei, schimbă și azi lucrurile spre un mâine mai bun. Concluzia: speranță este – schimbare se poate face.
Atâta timp cât suntem aici și acum, putem schimba ceva a și pentru cel din fotografie și pentru noi. Recunosc, sunt egoist, fac asta pentru mine: vreau să re-devin neînfricat. Nu vreau să-mi fie frică de continuarea lumii, fără schimbări necesare.
Sfârșitul lumii să aștepte tren pe fundul oceanului, noi vom purta grija prezentului și a continuării cu schimbări necesare.
Autor Imagine: http://icanread.tumblr.com
