Există situații în viața noastră de care dorim să fugim în pustiul neputinței, există oameni pe care vrem să-i schimbăm în ceea ce credem noi că e mai bine, existe circumstanțe pe care dorim să le ștergem cu buretele uitării, există stări pe care dorim să nu fi existat vreodată.
Există lucruri în viață pe care nu le putem schimba, dar ținem cu tot dinadinsul să le schimbăm. Și începem o luptă pentru a obliga viața
să ne facă dreptate, pentru a-i face pe cei din jur să întruchipeze idealurile noastre, pentru a șterge pentru totdeauna stările și circumstanțele ce nu ne convin. Și ne zbatem, și luptăm, și urâm, și căutăm dreptate și drumuri care nu există, și ne consumăm, și ne distrugem.
***
Eu m-am acceptat. Mi-am acceptat condiția, am acceptat circumstanțele, am acceptat oamenii din jurul meu așa cum sunt, am acceptat jocurile vieții. Am acceptat că acesta îmi este destinul și trebuie să merg mai departe, fără a încerca să caut răspunsuri inutile la întrebarea de ce?, fără a mă consumă, fără a mai căuta dreptatea vieții.
***
Odată cu acceptarea, vine o stare de liniște și pace, o eliberarea a sufletului de orgoliu, de neputință, de distrugere, de căutări sterile și de zbuciumuri.
***
Echilibrul este compromisul dintre acceptarea de sine și acceptarea vieții.
