În Asia Centrala, intre Kazahstan si Uzbekistan, se intinde Marea Aral sau Marea Ostroavelor, ce odata adapostea peste 1500 de insulite. Cea mai mare dintre ele, insula Barsa-Kelmes, este si cea mai enigmatica, o insula care de multa vreme nu mai este locuita de nimeni. În limba kazaha, numele ei se traduce prin "insula disparutilor”, caci de secole, de cand a fost descoperita, cei care s-au avantat in inima ei au disparut fara urma. Deasupra intinderii de pamant apare uneori o ceata deasa, stranie. Sate intregi au fost inghitite de aceasta pacla care, ca o umbra a mortii, pare sa-si pandeasca victimele. Locuitorii dimprejurul insulei sunt convinsi ca aici se gaseste o poarta intre lumi, o poarta a timpului. Se spune ca prin aceasta poarta apar adesea, in planul real, fiinte enigmatice ce astazi nu mai exista, pasari cu aripi mari, cu dinti si cioc ascutit, monstri ai apelor, creaturi ciudate, ce seamana cu dinozaurii erei mezozoice. Aici, ceasurile nu mai functioneaza si timpul se scurge mult mai repede, o ora transformandu-se intr-o zi. În secolul al XIII-lea, in timpul marilor cuceriri ale Imperiului Mongol al lui Ginghis Han, insula a servit drept refugiu pentru oamenii ce reuseau sa fuga din calea hoardelor cotropitoare. Se retrageau aici, parasindu-si casele si salvandu-si doar viata. Asteptau ca pericolul sa treaca si reveneau la pamantul natal. Doar ca atunci cand se intorceau, constatau cu uluire ca lipsisera ani si nu luni, asa cum crezusera. Vecinii sau rudele aproape ca nu ii recunosteau. Insula le inghitise cu lacomie zeci de ani. Şi asa, oamenii au inceput sa creada ca acolo salasluieste duhul necuratului. Desi apele dimprejurul insulei erau foarte bogate in peste, niciun pescar nu se mai incumeta sa se apropie de acea zona blestemata.
Secolele au trecut si oamenii au devenit mai putin superstitiosi. Povestile au fost date uitarii si pe insula au aparut noi vizitatori. În anii '50 ai secolului trecut, o parte din locuitorii unor asezari de pe malurile Marii Aral s-au mutat pe timpul iernii pe insula Barsa-Kelmes. Se pare ca acolo vanturile erau mai domoale si temperaturile mai putin scazute. Dar odata cu venirea primaverii, oamenii nu s-au mai intors la casele lor. Alarmati, apropiatii lor, ce ramasesera pe continent, au plecat sa ii caute. Ajungand pe insula, au descoperit iurtele goale si animalele parasite, unele moarte de foame si sete. Nicaieri insa nici tipenie de om. Desi era o zi senina, cu un soare arzator, deodata, peste insula s-a lasat o perdea de ceata groasa, compacta, de forma lenticulara. Numai tarmul marii ramasese insorit. Oamenii s-au impartit in doua echipe, unii au ramas sa astepte aproape de malul marii, in portiunea luminoasa, altii au plecat in cautarea disparutilor, intrand in stratul gros de pacla. Au trecut ore, apoi zile, si echipa de cautatori nu s-a mai intors. În cele din urma, cei ramasi aproape de tarm au parasit insula si, ajungand pe continent, au anuntat de indata autoritatile. În aceeasi zi, un avion "Li 2” a plecat catre insula, intr-un zbor de recunoastere. Înca de departe, pilotii au vazut ceata deasa ce acoperea cea mai mare parte a ostrovului si au raportat ciudatul fenomen. Apropiindu-se, au observat ca deasupra paclei se invart niste obiecte rotunde, luminoase. "Intrau si ieseau din panza de ceata, ca si cum ar fi urmarit zborul avionului nostru”, povestea capitanul de aviatie Grigori Mensikov. "Ajungand la cativa metri departare de pacla enigmatica, acele ceasornicelor de la bord au inceput sa se invarta haotic si, deodata, motoarele avionului au incetat sa mai functioneze. Cu mare greutate, am reusit sa manevram aparatul si sa aterizam pe tarmul insulei. Discurile luminoase stateau nemiscate, supraveghindu-ne. Apoi, au disparut brusc, in valul cetos”.
Pilotii au raportat incidentul si, la fata locului, au sosit mai multe detasamente de militari. Zona in care ceata plutea a fost imediat imprejmuita. Pentru ca pacla deja inghitise mai multi oameni, militarii au hotarat ca, in cautarea disparutilor, sa fie trimisi caini. Mai multi ciobanesti germani, special antrenati, au fost eliberati, dandu-li-se comanda de cautare. Nici unul dintre ei nu s-a mai intors.
Atunci a fost adus un vehicul blindat. Toate deschizaturile au fost inchise ermetic si pe caroseria blindatului au fost montate mai multe aparate de masura. Mecanicul conductor, "sigilat” in interior, a primit ordinul strict de a nu intrerupe radioemisia nici macar o secunda. Masina de lupta a fost legata cu un cablu metalic si a inceput treptat sa inainteze in interiorul cetii. Tanchistul transmitea fara intrerupere. Vizibilitatea era extrem de redusa, dar militarul nu avea de raportat nimic special. Misiunea se desfasura normal. Deodata, tanchistul amuti. De la postul de comanda a primit imediat comanda de intoarcere. "De ce m-as intoarce tocmai acum?”, a raspuns militarul cu un ton in care se simtea parerea de rau. Atunci vehiculul a inceput sa fie tras inapoi cu ajutorul cablului metalic. Scotand din ceata blindatul, militarii au observat cu uimire ca acesta era invelit cu o pelicula groasa de lichid inghetat, ce nu parea a fi totusi gheata. Trapa a fost de indata deschisa, dar in interior, nici urma de tanchist. Disparuse in cel mai straniu mod. Probele prelevate din gheata de pe blindat au fost analizate de savantii de la Institutul Militar Fizico-Tehnic din Moscova, care au concluzionat ca particulele de "apa” sunt de origine necunoscuta, componenta lor chimica neputand fi descifrata. Militarii au primit ordin sa evacueze zona, nu inainte de a transmite populatiei de pe coastele marii Aral avertismentul de a nu patrunde pe insula, sub niciun motiv.
Vadim Cernobrov, un renumit cercetator al fenomenului paranormal, presedintele Asociatiei Kosmopoisk (Cercetasii planetei), este de parere ca regiunea nu a fost niciodata abandonata de armata si ca acolo, in perioada sovietica, s-au desfasurat in secret studii intense. "Am aflat de la fosti ofiteri ca pe insula Barsa-Kelmes a fost depistata o baza extraterestra. Ceata enigmatica nu reprezenta decat un soi de scut de protectie. Oricat de mult s-au straduit cercetatorii nostri, nu au putut descoperi elementele componente ale acestui scut si, prin urmare, nu au reusit sa-l anihileze. Cert este ca din interiorul paclei ieseau adesea aparate de zbor neidentificate, care stationau o perioada deasupra bazei militare, parca observand activitatea din interior, iar apoi, cu o viteza uluitoare, dispareau in aceeasi ceata. Zeci de voluntari si-au pierdut viata, intrand in pacla intunecoasa, incercand sa descopere misterul ei. Ce au vazut si au intalnit acolo nu se va sti probabil niciodata pentru ca niciunul dintre ei nu s-a mai intors.” Sursa: primit pe mail
