Postarea Angelei despre chinurile luării deciziilor, m-a lăsat cu o provocare în suflet. O provocare de a găsi răspunsul la întrebarea : ce
este frica și de unde vine ea.
La început ea vine în copilările, din stările de teamă induse de maturi obiectiv – pentru a ne proteja și subiectiv – din cauza superstițiilor / formei de educație. Apoi în adolescență, frica vine acompaniată de o paletă de frustrări, care o alimentează continuu. După care, în maturitate apare frica în formă de presimțire sau intuiție, care stă ca un câine la porțile conștientului nostru și latră ori de câte ori simte mirosul pericolului sau a nesiguranței.
***
De unde vine frica de a lua decizii? O decizie în viața unei persoane, înseamnă o schimbare de gândire și de acțiune, o despărțire de lucruri, situații, oameni cu care ne-am obișnuit, o anulare a comfortului și a vechiului habitat al sufletului și trupului. O decizie înseamnă deseori un stres, un stres de care organismul vrea să se apere, pe care vrea să îl aniheleze, să îl anuleze și deseori o face prin frică. O decizie înseamnă curaj și responsabilitate. Să fii curajos și responsabil e al naibii de greu și multor din noi le este frică de responsabilitate. Responsabilitatea înseamnă complexitat și efort.
***
Când eram adolescentă, mi-era frică de înălțime. Știam că trebuie să fac ceva ca să scăp de ea, dar nu știam exact ce. Soluția a venit de la un bun prieten, care mi-a propus să sar cu parașuta de pe Turnul de la Valea Morilor. Am luat-o ca pe-o provocare. O fac și pe asta! În timp ce urcam scările, îmi tot spuneam că trebuie să ajung acolo și să sar. Să imi depășesc frica, pentru că astfel ea mă va depăși pe mine pentru totdeauna. Am ajuns sus, am îmbracat parașuta și am făcut acel pas, un pas care m-a eliberat de ea, de frică….
