şi am văzut, odată aşezat în fotoliu, cu ochii-n ecranul radiind de iluzii al televizorului, cum toate lucrurile devin mai frumoase, cum mi se liniştesc moleculele, îndreptându-se către casele lor şi priorităţile absolute par a se îndepărta în timp cu un zumzet liniştitor; o altă zi petrecută în faţa ecranului special îmbrăcat pentru noi, să ne fie nouă de bine şi să fie consumată la neşte parametri normali producţia lunară de aspirineee, cu pumnul le băgam pe gură şi le înghiţeam aşa, pe sec, doar nu era să pierd secvenţe preţioase deplasându-mă după paharul cu apă, ce stare de mulţumire, de încăpătoare neaducere aminte şi bâzâitul acesta catodic care-mi seamănă pacea în suflet, să îndrăznească cineva să-mi fure telecomanda, îmi voi cumpăra saci de baterii, saci de telecomenzi, şi-i voi aşeza la marginea patului, să-i am la nimereală, să mă împiedic în baterii, să alunec pe ele, să mi le vâr în urechi pentru a auzi doar televizorul.