Săptămâna trecută, pe 31 octombrie, politicanul, publicistul şi jurnalistul Iurie Roşca a împlinit 51 de ani. Nu şi-a serbat ziua de naştere, pentru că, în aceeaşi zi, l-a petrecut pe ultimul drum pe un bun şi vechi prieten al său, lingvistul şi omul de cultură Valentin Mândâcanu. La cea de-a 51-a aniversare a sa, l-am văzut pe Iurie Roşca trist, abătut, îngândurat. Stătea retras într-un colţ din holul sediului Uniunii Scriitorilor, unde a fost depus sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Valentin Mândâcanu, în timp ce sute de oameni veneau să-i aducă un ultim omagiu regretatului său camarad…
Despre Iurie Roşca s-au spus şi scris foarte multe lucruri de-a lungul anilor. Au fost şi încă sunt destui acei care nu scapă nici o ocazie să-l bagatelizeze, să-l acuze, să-l condamne. În acelaşi timp, mulţi continuă să-l admire, să-l susţină şi să-l preţuiască. Altfel nici nu se poate. Această fire vulcanică, ofensivă şi imprevizibilă nu te poate lăsa indiferent. El este mereu acelaşi, indiferent în ce poziţie (socială) se află. Un om care nu se raportează la jumătăţi de măsură, un nonconformist care îşi asumă riscuri şi critici, de dragul adevărului în care crede. Un om care nu oboseşte niciodată, o personalitate complexă şi impunătoare care ştie să-şi facă simţită prezenţa.
Iurie Roşca nu este omul prezentului, de aceea, nu este niciodată „în rând cu moda”. El este mereu cu un pas înainte, trăieşte şi simte azi ceea ce vor trăi şi simţi ceilalţi abia peste câţiva ani. Şi aşa a fost dintotdeauna. Toate mesajele şi ideile pe care le-a promovat de-a lungul timpului erau neînţelese şi inacceptabile pentru majoritate la momentul respectiv. Peste câţiva ani însă, cei care îl contraziceau şi îl blamau pentru ceea ce spunea şi promova anterior, deveneau, într-un mod de-a dreptul ridicol, ei înşişi promotori înverşunaţi ai acestor mesaje şi idei. Asemenea epigonilor despre care a scris Eminescu. Pentru Iurie Roşca însă, aceste idei deja nu mai erau actuale. El iarăşi era cu un pas înainte.
În cei peste 20 de ani de când se află în prim-planul vieţii publice din Republica Moldova, a scris sute de articole, a ţinut mii de discursuri publice. Şi ceea ce este impresionant la acest om este că niciodată nu a fost lipsit de consistenţă, de originalitate. Luările sale de atitudine au fost întotdeauna argumentate, categorice şi de o profunzime intelectuală uluitoare, astfel încât nimeni dintre cei şi-au făcut meserie din a-l critica nu au putut vreodată să-l contrazică în mod civilizat, cu argumente valabile.
Mulţi dintre cei pe care i-a avut în preajmă în vâltoarea evenimentelor pe care le-a trăit din plin l-au trădat, provocându-i răni adânci. Alţii l-au părăsit, pur şi simplu, nemaiputând să facă faţă ritmului dar şi presiunilor venite din partea neprietenilor pe care el, Iurie Roşca, în virtutea poziţiei sale de lider, i-a avut întotdeauna.
Anterior, un amic mi-a spus, cu un subtil reproş: „Trebuie să fii tare curajos să stai şi acum alături de Roşca”. Păi, curajul este o virtute, nu-i aşa? Cine şi ce altceva poate să-mi reproşeze? Dumnezeu i-a dat lui Iurie Roşca să ducă o cruce mare şi grea, pentru că puterea şi rezistenţa sa este mare. Noi ducem cruci după puterea şi rezistenţa noastră. Fiecare poartă răspundere personală pentru păcatele sale şi nu suntem noi în puterea de a judeca.
Domnule Iurie Roşca, să vă dea Domnul sănătate, putere şi credinţă. Şi, cu binecuvântarea Celui de Sus, cu înţelepciunea dumneavoastră şi cu sprijinul prietenilor, veţi izbândi, cu siguranţă.
La mulţi ani!
