Administratia studioului de animatie Pixar a dat numele Steve Jobs cladirii principale a companiei. Confirmarea acestui fapt este inscriptia instalata la intrarea in oficiu. Cei de la Pixar sustin ca numele cofondatorului Apple va reaminti celor ce vor intra in cladire rolul pe care la jucat acesta in istoria studioului.

Steve Jobs nu doar ca s-a ocupat de dezvoltarea Pixar, dar si a participat la proiectarea cladirii care acum ii poarta numele. Potrivit planurilor sale, elementul de baza al cladirii trebuia sa fie un atrium imens, conceput astfel incit angajatii Pixar sa se intilneasca mai des cu colegii din diferite departamente.

Studioul a fost fondat in 1979 de catre George Lucas si initial se numea Computer Division. In 1986, cu 10 milioane de dolari acesta a fost cumparat de Steve Jobs si in curind compania a primit un nume nou – Pixar. Inca cu mult timp inainte ca studioul sa devina profitabil, cofondatorul Apple a investit in Pixar milioane de dolari pentru a mentine compania. Faima in toata lumea iau adus companiei filmele animate precum “Toy Story,” “Monsters Inc.”, “Finding Nemo” si altele. Din anul 2006 Pixar apartine companiei Walt Disney, iar Steve Jobs a devenit actionar.