“Ghici cât de mult te iubesc” este o poveste pe care fiecare părinte a trăit-o imediat ce copilul său a învăţat să vorbească destul de bine. Plin de sensibilitate, dar şi amuzant, jocul dinainte de culcare dintre iepuraşii Căstănuţă-cel-Mic şi Căstănuţă-cel-Mare (care poate fi înzestrat ori cu rolul tatălui, ori cu al mamei) încurajează o relaţie profundă şi caldă între copil şi părinte, într-o manieră plină de farmec.

Ilustraţiile delicate şi cu detalii subtile sugerează calmul şi apropierea dinaintea orei de culcare. Nu e de mirare că, pentru milioane de copii şi părinţi, “Ghici cât de mult te iubesc” a devenit una dintre cele mai iubite cărţi ilustrate.

Sam McBratney scrie cărţi pentru copii de peste 30 de ani şi trăieşte la Belfast, în Irlanda de Nord. Din 1994, când a fost publicată prima dată, în Marea Britanie, “Ghici cât de mult te iubesc” s-a vândut în peste 18 milioane de exemplare în întreaga lume. În 1995 a fost nominalizată pentru premiul “Cartea anului” în Statele Unite.

___________________________________________________________________________________________________

Copiii devin iubitor de lectură în brațele părinților. Benificiază de 20% reducere la cărțile pentru copii iubite în toată lumea. 

Intră pe www.eticheta.md  sa vezi toate cursurile și atelierele Școlii bunelor maniere ”Stil și Eticheta”

Înscrie-te

___________________________________________________________________________________________________