”Probabil noi și copacii percepem timpul total diferit”, reflectam eu în timp ce mă plimbam alene prin pădure, inspirând adânc aerul tomnatic și încercând să deslușesc vizual năpârcile ascunse sub covorul de frunze galbene. Nimeni și nimic nu se grăbea în acest tablou – frunzele de pe copaci nu se grăbeau să cadă,  iarba nu se grăbea să se usuce și nici crengile nu se grăbeau să tresară. Totul în jur părea o armonie și o ordine firească.

***

Accelarare bruscă, depășire pe linie continuu, 150 km la oră, claxonări, înjurături. Am revenit în lumea oamenilor. Nu știu cât costă o secundă de depășire, dar știu cât costă o secundă de viață pierdută. Nu știu cât costă riscul de a depăși pe linie continuu, dar știu cât este amenda. Nu știu cât costă o înjurătură, dar știu cât costă omenia.

***

Lumea e nemulțumită – vor elibera antibiotice doar cu rețetă. ”Oare cei ce au propus această lege tâmpită nu s-au gândit cât timp vom pierde umblând pe la medici pentru o rețetă?” Eu nu știu cât timp se pierde pentru consultările la medici, dar știu că anual în lume  peste 50% din medicamente sunt administrate incorect.

***

Copacii nu se grăbesc, ei știu valoarea timpului, pe când noi, oamenii, oare o cunoaștem cu adevărat?