Din jurnalul de Volânia // Crimeea
28.IX.2012
Ieri spre chindie, simpaticele noastre ghide ne spun că, întregul nostru efectiv, legiunea străină de la atât de amical-colegialul Magnus Ducatus Poesiseste invitată de „un scriitor localnic” la casa lui de vacanţă, situată cam la 15 kilometri nord-vest de Luţk. Unii colegi îşi pun problema: să meargă, să nu meargă? Câţiva renunţă şi, probabil, ar fi avut motive să regrete. Dar îi priveşte. În schimb, priveliştile care s-au deschis ochilor merită atenţie, meditaţie şi atitudine.Ajungem la cătunul Filkiv, localitate-model pentru istoria şi componenţa etnică a Volâniei: pe aici s-au perindat slavii vechi, apoi mai mulţi pani polonezi, la unul dintre ei, în 1929, chiar găzduind şi rămânând de mas preşedintele Poloniei Ignacy Mościcki întâmpinat triumfal de băştinaşii ce înălţaseră un arc floral, pe sub care să treacă gloriosul prim-demnitarul statului, presărându-i drumul cu flori. (Nu exagerăm numai noi, românii…) O vreme, aici au locuit cehi, pe care ţarul Aleksandul al II-lea i-a invitat în condiţii avantajoase; ei trebuiau să ridice economia ţinutului. După război, polonezii şi cehii au fost expulzaţi, unii ajungând în lagărele staliniste, în locul lor fiind aduşi ucraineni „de dincolo de Bug”. În vederea dramaticelor „optimizări” şi concentrări „rentabile” de populaţie în socialism, ţăranii din micile cătune au fost împinşi la grămadă, impuşi să-şi construiască adăposturi în doar două localităţi. În timpurile numite perestroika, Vasil Prostopcik
Întâmpinaţi în "lagărul de concentrare"cumpără de la stat un grajd cehesc, construit încă la 1918, şi 36 de ari de pământ, toate astea costându-l tocmai… 53 de dolari (la cursul curent al grivnei ucrainene). Mai apoi şi-a extins domeniul, pe vreo 3 hectare făcând agricultură. La început, a prins a aduna diverse obiecte ce ţineau de traiul şi activitatea săteanului de demult sau de mai dincoace, iar după 1991 a început să „vâneze” relictele realismului socialist, adunând în curtea spaţioasă a grajdului reconstruit şi devenit o coşcogea casă de vacanţă deplin funcţională fel de fel de monumente mai mult sau mai puţin hidoase sau doar hazlii, monstruoase sau doar curioase prin ce şi pe cine reprezintă. E aici un fel de „lagăr de concentrare” a kitschului „artei monumentale sovietice”. Mai multe statui şi busturi ale lui Lenin, dintr-o sculptură uriaşă rămânând doar partea de jos, pantalonii granitului cam de 3 metri înălţime. Integral, acel oribil stat de om cântărea… 20 de tone! Împreună cu colegul Nicolae Popa ne vine ideea (cabotin-teatrală) să intrăm în dialog chiar cu aceşti V. I. Lenin încremeniţi în diverse poze. Într-un dialog ce s-ar înţelege doar din fotografii. Astfel, lângă Lenin în deplină statură ce artă cu mâna spre – bineînţeles! – „viitorul luminos al omenirii” mă postez în aceeaşi poză, cu mâna întinsă, însă indicând exact în sens invers (în sensul: ba nu, direcţia corectă e astălaltă…). Iar unde „bunicul” Lenin stă la sfat cu un copil pionier (ambii sunt dintr-un material întunecat de-a binelea, astfel că Prostopciuk le-a desenat cravatele în alb), mă postez înde ei şi-i fac dojenitor din deget conducătorului: „Fii atent, nu mai spune prostii tinerei generaţii”. Apoi mă agăţ de mâna lui întinsă „spre viitor”, sforţându-mă la gândul: „Da lasă, bre, odată braţul ista în jos!” Sunt pe aici şi busturi de-ale lui Stalin, şi unul al lui Frunză, consângeanul nostru, sângeros erou al armatei bolşevice 
Tandemul Lenin-porumbacul la Koktebelce lupa când în vest, cu polonezii, când în Crimeea, cu albgardiştii. Statuile bizare ale unui mecanizator alături de cea a unei ţărance radioase cu un snop de spice în braţe, dar… desculţă! Însă toate astea (de)ţinute în lagărul de concentrare a bizareriilor comunismului în chip destul de… uman, amfitrionul, poetul Vasil Prostopciuk gândindu-se mereu cum să le regizeze mai efectiv, cum să le plaseze, să le „împerecheze”/ alăture, având chiar şi un „Zidul Kremlinului” sub care, se ştie, sunt înmormântaţi foştii lideri sovietici. Şi aici chipurile lor se perindă însoţite de epigrame hazlii cărora, însă, e greu să le prinzi întorsăturile paradoxale de sens, dacă nu cunoşti ucraineana destul de binişor. Una e limba vorbită, în care te descurci, şi alta – cea scrisă.În fostul grajd cehesc ingeniosul amfitrion a reconstruit aşa-numita, cândva, „cameră leninistă”, „colţişorul/ ungherul roşu” şi biroul-model al unui fost secretar de partid la regională. Mobila ei i-a cedat-o chiar unul din foştii mahări ai regiunii. Spiritul parodic e în toate şi delegaţia noastră îl sporeşte prin diverse replici, poze, amintiri. E acolo, într-un mic crâng, şi „locul de popas al partizanilor” – de jur împrejur doar sticle goale, cândva pline cu votcă, cutii de conserve, deja ruginite. Gazda are şi mici capcane – cum să le zic? – … falusoide. Deschide vreo colegă-scriitoare, vreo doamnă un capac oarecare, dar acolo, în interior – … mda, glumiţe piperate. Simbolurile erotice sunt încifrate până şi în ziditura gardului – de la poartă şi din interior, unde anumite aranjări, potriviri de pietre, diverse ca formă şi mărime, pot fi „citite” ca mici fragmente din naraţiunile Marchizului de Sade.
Exact ceea ce se vedePe scurt, Vasil Prostopciuk a avut şi mai are de unde aduce „în lagărul de concentrare” relicte ale bizarului realism socialist. Fiind ziarist, redactor şef al ziarului „Вiче” (cum ar veni: „Adunarea populară”), Vasil Prostopcouk beneficiază de informaţia necesară, aflând, să zicem, pe unde mai sunt rătăcite capete de-ale lui Lenin, Stalin, de ghips sau granit. Ne spune: „În regiunea noastră Volânia au existat cam 94 de monumente ale lui Lenin, diferite, mai mari, mai mici. Dar fiţi atenţi: vecinii noştri din regiunea Ternopol au avut peste 400 de Lenini!”Şi aici vine la ţanc elementul de paralelă cu Crimeea. În jurnalul scris pe acele tărâmuri mirifice, dar cam… bolşevizate încă, cel puţin la nivel de ceea ce se numeşte ideologie, a dat de mai multe ori de Lenin: strada principală în Koktebel, monumente uriaşe în oraşele Teodosia şi Simferopol, dar care parcă ar fi avut şi o replică la hotelul „Kafa” de la casa de creaţie a scriitorilor ucraineni. Acolo, la terasa acoperită, se afla un ciudat, exotic, curios şi atrăgător tandemul a doi Lenin: unul pe portret mare, impunător, de epocă apusă, altul – un Lenin de bâlci – bustul mahărului bolşevic era din ghips, probabil, iniţial fiind, probabil, acoperit cu un strat gros de vopsea albă, lucioasă, după care, în stil bâlci-kitsch, i s-au boit multicolor puţinul păr de sub chelie, dinspre ceafă – foarte impresionist. Sumara frizură şi buzele îi erau date cu roşu; era roşie şi cămaşa ce se vedea de sub jiletcă, iar cravata – verde; mustaţa, barba – de un cafeniu deschis; pomeţii uşor fardaţi, „lumina” ochilor punctată cu brun; jiletca – de un albastru spălăcit cu stele galbene, murdare pe el. Restul trupului-bust – alb, marcat de stele roşii de diferite mărimi, alungite, într-o rână.
Ba nu - direcţia e alta!Numai că anul acesta, când am dat pe la terasa respectivă, am şi remarcat că… Lenin lipseşte! Unde e Lenin, domnule barmen? Cică să întreb de administraţia hotelului. Chiar aşa şi notam pe 11 septembrie: „Lenin-porumbacul a dispărut. Presupun că în Crimeea cvasi-rusească, cvasi-ucraineană-tătărască etc. nu mai este voie să se facă glume picturale pe seama bossului bolşevicilor”. Îi spun colegului Evgheni Stepanov din Moscova, şi el cade de acord, că „evacuarea” lui Lenin a împuţinat numărul muşteriilor ce mai treceau pe la terasă. Aceştia intrau, priveau la bolşevic, se amuzau, se fotografiau cu o cafea la mustaţa leninistă, revenind apoi şi cu alţi prieteni să le arate commedia dell’ anti-arte. Nu e lucru de glumă, tovarăşi! Cazul devine obsesie, încât eu mă tot întreb: şi totuşi, unde este bustul-kitsch şi portretul realist (socialist), acesta „salvat” din cine ştie ce birou de partid?... Dimineaţă de dimineaţă, ca un refren al curiozităţii, întreb câte pe unul din angajaţii hotelului: „Şi totuşi, unde e Lenin?” O doamnă cu chipul cam sumbru ce e „azi” (atunci) la recepţie: „De ce întrebaţi?” „Pentru că anul trecut mai era acolo, jos, în ungher”. Ea: „Anul trecut aici era un alt patron, Dima. Anul acesta e deja Natalia…”A doua zi, deja doamnă cu înfăţişarea senină ce se afla la recepţie pricepe subtextul ispitirii, răspunzând: „A fost, dar a plecat”. „Deci, a fost cât a fost la mare, şi unde s-o fi dus?” „În mausoleu”. „Uite, mai zic, negroidul acesta mic a rămas, l-am văzut aici şi anul trecut, dar pe Lenin – pas!” Doamna unde face: „Pâs…” (Să nu audă patroana.) E de înţeles că Natalia-patroana, „salvatoarea lui Lenin” o fi o îmburghezită de… stânga; o adeptă a comuniştilor şi, probabil, chiar o şovină, deoarece nu a dispărut doar cârmaciul de la terasă, ci şi inscripţia în limba ucraineană de la intrarea pe teritoriul casei de creaţie a uniunii scriitorilor din… Ucraina…
