Dacă voință nu e, nimic nu e. Lipsa de voință stagnează schimbările, le dizolvă, le nimicește și într-un final le omoară. Iar odată cu moartea schimbărilor, survine și sfărșitul eficienții. Amin!
Probabil dintr-o inerție, multe instituții lucrează după principiul ”vrem să ne schimbăm, vrem eficiență, dar de fapt nu prea vrem”. Pentru că nu aveam voință, ne este lene și în general noi suntem ocupați cu treburi mult mai importante și vajnice pentru stat!
Probabil dintr-o tradiție nescrisă moldovenească sunt create obstacole cu și fără pretext. Fără obstacole muncă nu e muncă, iar viața e fără stres și liniștită.
Probabil dintr-o iraționalitate, încă se fac multe lucruri ineficient. Dacă ineficiența nu ține de buzunarul sau timpul propriu, nu este recunoscută, pentru că inificiența instituțională este prea impersonală, prea colectivă, prea mare.
***
Și într-un final, de ce ar trebuie se le pese unora de schimbări și eficiență, atâta timp cât este atât de comodă inerția, tradiția și iraționalitatea?
