Undeva, dacă aş şti unde m-aş întoarce înapoi şi simt că aş avea un gust să-i dau un picior ” în fund” şi să merg mai departe spre drumul meu, să îmi continui zilele liniştite.
“Mama măsîi” parcă am un nod în gît, înnodat de vre-o trei zile. Sa umflat pieptul de tăcere şi doare. L-am spart şi i-am dat durerii aripi, ca să zboare departe de mine şi să nu să se mai întoarcă niciodată la oamenii care nu au drept de a o cunoaşte sau de a o mai suporta vreodată.
Adio … şi a plecat.
