Omul nu este întruchiparea nici a apei, nici a pământului și nici a maimuței,ci a spiritul peregrin. Din momentul conștientizării 
existenței noastră în acest Univers, spiritul nostru pornește pe un drum infinit de lung al căutării. Pe parcursul vieții, călătoriile sufletului capătă diverse nuanțe cromatice, intensități și ramificații.
În iureșul stărilor ce ne cuprind, sufletul de peregrin pâlpăie pasional sau devine apatic. Ambianțele schimbătoare , aprind căutările și le fac să ardă cu o flacără vie și inițiatică, în timp ce rutina, le stinge și le face să mocnească în rămășițele melancoliei și amintirilor.
***
Spiritul de peregrin niciodată nu ne părăsește. El trăiește în fiecare particulă, în fiecare gând și în fiecare clipă, făcând orizontul fericirii doar o simplă iluzie optică.
