Nu se putea uita în ochii ei, nu îi putea vorbi, dorea să plece, să nu o mai vadă niciodată.
- Te las acum și pentru totdeauna, nu pentru ea ci pentru tine. Adio
Niciodată nu a înțeles de ce pentru ea. De ce dacă o iubea nu puteau fi împreună. Acum a rămas între ei doar liniștea și ultimele cuvinte rostite. Acel adio ce mai durea, acea privire rece parcă înghețată de tristețe, de melancolie, de amintiri. Știau că e ultima noapte pentru ei doi. Nu găseau alte cuvinte decât cele de rămas bun, nu găseau nici o lacrimă, nici un zâmbet.
- Și totuși pe ea o iubești mai mult…
Se întoarse către ea și o luă în brațe
- Nu…nu pe ea, nu e ea, ești tu, dar….
- Dar?
-Știi de ce nu putem fi împreună…
- Știu și vreau să uit, vreau să nu îți mai văd inelul pe deget!
El își scoase inelul de pe deget și îl aruncă. Ea rămase uimită. Nu știa ce să îi spună. Timpul parcă se oprise.
Dimineața se trezi singură, nu îl văzuse nici pe el nici inelul. Azi era nunta.
Îi văzu fericiți în Biserică, el o ținea în brațe și zâmbea.
- E ultima dată când te văd. Își vorbeau din priviri. Era ultimul te iubesc rostit în șoaptă.
