Doruri și nostalgii. După ceva vreme, mâncare și bere (vremea e universală, mâncarea este chinezo-italiană iar băutura – olandeză) discutăm cu fostul meu coleg de bancă despre nostalgii. Eu nu prea am. Prietenul le are – față de vrea dinainte, față de timpurile de aur ale adolescenței când urnitul munților din loc părea o treabă de copil, când viața era mai simplă iar lumea mai puțin stricată. Pomenim și despre dor. Despre cel de țară.
- Nu merg acasă pentru țară. Nici măcar pentru sat, dealurile lui ori pădurile ori iazul ori vreunul dintre drumurile unde mi-am petrecut copilăria. Mă duc pentru părinți și câțiva prieteni.
…Adică un dor ce încape într-o ogradă.
Așa arată probabil noua geografie transfrontalieră a Moldovei – o rețea de ogrăzi (în care încap feciori și fiice, soți și soții, părinții și bunei) conectate global la suflete de bone și zidari în Roma, Paris, Madrid, Lisabona și Moskova.