Stau pe banca asta pentru prima oară. Probabil, și pentru ultima. E seară și semaforul nu mai lucrează la intersecția asta. Nimic nu mai lucrează, se pare.
Pe banca de alături o femeie în vîrstă roagă tinerii care trec pe alături să-i dea o țigară. Că i-i greu tare. Și mie mi-i greu. Mai că aș cere și eu ceva de la ei, dar nu știu ce.
Merg rutierele. Mai merg, chiar dacă la un moment dat dispăruseră. Taximetriștii parcă m-ar întreba dacă nu trebuiesc luată. Nu, mersi, băieți. Mai stau, mai ascult greierii din iarbă și vorbele goale.
Alături vorbește un om. Despre viață, despre care și ce merită, despre dorințe dualiste. Da eu tot nu-mi pot lua ochii de la cuplul de peste drum. Se giugiuleau acu 5 minute, și acum țipă. Ea în fustă lungă, el în șorți și șlapi și cu țigara în dinți. Pleosc! Ei, i-o căzut omului țigara din gură. Spiritele se încing în această seară mirabolică.
Undeva prin centru cuiva i-i dor de mine. Greierii parcă s-au înțeles să cînte tot mai frumos. Ce zici?! A... da... sigur, tu ai dreptate.
Tipa deja îi dă cu pumnii. Tare pițigăiată voce mai are. Și nu știu de ce tot îl numește "mrazi". Trebuie să văd în dicționare ce-o fi însemnînd. Am auzit de multe ori, dar nu prea am avut aplicație pentru cuvîntul acesta, tot nu mi se lipește de limbă. Da ea parcă-l cîntă.
Omul de alături insistă la o vorbă. Da eu tot nu pot scoate din cap gîndul că urîtă-i femeia care se umilește. Aleargă după el. Îl ajunge din urmă și... cînd îi arde un pumn între coaste! Și tiulea. El o ajunge în stație și o mai izghește de scaun. Nu tare. Nu pînă într-atît, încît să fie nevoie de intervenția trecătorilor. Și se duce. Ea stă și plînge pe scaun la stație. Jalnică imagine.
Ce ziceai? Da. Sigur. Eu iau un taxi, nu-ți face griji.
Frumos mai cîntau greierii în iarba încă verde.
