N-am recunoscut numărul de telefon, dar şi nici vocea. Nu vroiam, cred.Şi mai puţin vroiam să aud vreodată cuvintele pe care mi le zicea.
Dar ele au fost spuse.
Eram într-o librărie de pe Ştefan cel Mare căutînd să mă aţîţe vreun raft sau vreun titlu.M-am ales cu un apel telefonic de acolo.Aş fi vrut să nu-mi cunoască numărul. Să-mi fi uitat telefonul acasă. Să nu-l fi avut în general.Dar cuvintele celea oricum urma să mă găsească..
Am strîns-o pe mama de mînă şi am zis că trebuie să ieşim. Nu ştiu ce anume i-a şoptit că s-a întîmplat ceva. Eu am putut spune doar că "se simte rău..." cuvinte pe care vroiam să le cred adevărate.
Nu am trecut pe la acea librărie vreodată. Deşi în fiecare dimineaţă stă solemn pe acelaşi loc.
