Realitatea nu este rotungită pe la margini şi nici nu este feliată în porţii egale, frumos ambalate, şi nici măcar nu începe şi nici nu se termină la ore exacte. Măsurarea timpului în milenii, secole, ani, luni, saptamini, zile, ore, minute, secunde este o convenţie, la fel de bine acesta poate fi măsurat în cărţi citite, aventuri de dragoste, copaci sădiţi, ţări vizitate, realizări de tot felul. Spune mai multe despre un om că “după 3 facultăţi absolvite, 5 maratoane alergate, 2 divorţuri şi 3 copii, acesta s-a stins în pace”, decît că a trăit 63 de ani, sau 67, fîs.
Modul în care ne măsurăm timpul ne determină mai mult felul nostru de a fi decît o putem admite. Afirmaţia
“mai am 30 de trăit” este echivalentul apei chioare – inodoră, incoloră şi fără gust. “Mai am 1 PhD, 3 promovări, 4 cuceriri, 2 depresii, 1 călătorie în Cuba, cîntatul la chitară de trăit” pune mult mai multă perspectivă în lucruri.
La o adică, ora ar putea avea si 105,3 minute sau 37,14 n-ar fi o mare diferenţă, de aceea şi 60 e bine. Mintea noastră caută oridine şi simetrie, sau mai bine zis caută s-o impună. Cu cît lucrurile sunt mai simetrice şi mai ordonate cu atît acestea tind să ne adoarmă mai lesne atenţia. Zilele care se aseamănă una cu alta se pierd în anonimatul istoriei. Observăm ceea ce e diferit.
Existenţa timpului, fiind măsurat într-un mod uniformizat, poate fi uitată foarte uşor. Ne-am obişnuit să ne trezim la şase-zero-zero, să ieşim în oraş cu prietenii la 8 fix, să intrăm în şedinţă la 10:30. Uităm că lucrurile nu sunt rotunde şi oricum “rotungirile” nu mai sunt la modă de pe vremea barocului. De ce să nu setăm alarma la 6 şi 13, de ce să nu stabilim o ieşire în oraş la 7 şi 17, de fiecare dată diferit. Mai bine aniversez a 457-a carte citită, decît 30 de ani. Pentru că timpul există e bine să fim conştienţi de existenţa lui în mod constant, nu doar atunci cînd ne loveşte din senin – “doamne (sau domni), cînd am îmbătrînit?”.
