Pagini de jurnal
7.VIII.1995
Acum, la vremea porumbului în lapte, în timp ce curăţ de pănuşi ştiuleţii pe care îi pun la fiert, memoria afectivă îmi readuce în deplina simţire a întregii fiinţe un miros-flux, un miros special, necunoscut de multă lume; mirosul care mă turmenta atunci, când, copil-elev, în vacanţă, stăteam-munceam în caroseria camionului; când din burlanul, semi-burlanul uriaş al combinei bătea puternic „jetul”, şuvoiul de tulpini de porumb tocate, făcute siloz; fragmente (detalii!) de tulpină, de ştiuleţi în lapte – acel miros de plantă verde hăcuită, în preajma jetului, dar uneori chiar în bătaia acelui flux puternic de siloz, când eşti stropit, de-a dreptul udat de seva tulpinilor, de laptele seminţelor de porumb tânăr. Acel miros de nedescris…
Împrăştiam cu furca, omogen, prin caroserie, tocătura de siloz, având tălpile şi palmele verzi, înmustite, înlăptate, înmiresmate; prin adâncul porilor, trupul de copil, de preadolescent sorbea sevă şi miros de siloz din porumbiştea fragedă, în lapte; în acea sevă – liric şi sentimental vorbind – treceam printr-un re-botez de-a dreptul cosmic.