Uneori, cînd rupem toate relațiile cu o persoană scumpă nouă, fie un prieten sau de ce nu cu “marea iubirea”, unii oameni renunță la noi încercări și încep să-i urască pe toți cei cu prefixul – ex . Astfel ei sunt lipsiți de viitor și trecut.
Ei pot fi ușor de înțeles. Întîlnind pe cineva necunoscut, simțind simpatie reciprocă – ei se indepărtează deoarece se tem de o repetare a istoriei anterioare, cu aceleași sentimente și aceeași durere pe care o simțeau cînd relațiile s-au finisat. Dar este ceva mai teribil.
Priviți bătrîneii singuratici – ei sunt pierduți, absolut singuri în lumea aceasta și se pare că trăiesc doar pentru că le este frică de moarte… Acum încă mai reușim să facem față greutăților vieții însă cu vîrsta forța devine mai mică iar o mînă indrăgită și grijulie ne va fi mai mult de cît necesară – dar să mai găsim pe cineva atunci va fi dificil. Pentru mine să devin una din aceste persoane-umbre este mai înfricoșător de cît neînțelegerile posibile cu jumătatea, nu?
Puțini care din prima întîlnesc persoana potrivită. De ce atunci să ratăm o asemenea ocazie rară? Alta putem nici să nu avem.
Iar ura către foști/foste? Da, ni s-a provocat durere, dar gîndiți-vă un pic: dacă urăști persoana – înseamnă că ți-a fost dragă – dar pentru ați fi dragă – trebuia să trăiți careva momente de neprețuit – deci să fim mulțumiți de acele momente. Unele din ele prezintă un cadou enorm deoarece amintindu-ne – avem acel unic lucru pe care nimeni nu-l va putea lua!
Noi decidem dacă să stricăm totul,
Borea 
