Evident. Evident că făceam box. Am făcut box de când mă ştiu. Întâi cu un sac de box improvizat, apoi cu florile de vazon, mai apoi chiar şi cu oameni reali.. Interesant este că 7 ani am făcut box la vioară, 5 ani la pian. A fost o perioadă de care mi-e dor. Mai jos este un articol care are directă legătură cu complexa mea copilărie. Chiar dacă în ACEST ARTICOL ei spun că mă cheamă Cristian - e un nume frumos, cred că pot sa-l accept pentru o perioadă, cel puţin cât ţine cupa în mână. Sper că nu am degetele lui Dionissosss.. (câţi de “S” are Dionisossss?) Chiar dacă ţin la mine - nu sunt de aur şi nici nu vreau sa fiu. Vrea cineva? Tu vrei? Case1: Boxul la bunici a fost extrem. Un sac. Un sac umplut cu haine vechi şi legat de un cui ce ieşea misterios din pod. Era lovit fără conteneală de nişte pumni mici, de obicei seara. Ziua nu făceam nimic bun, in afară de faptul că tăiam cu secera iarbă pentru iepuri. Bunelu’ avea iepuri mari şi mici, de toate culorile. Uneori tăiam degete, dar nu de tot; Şi acum mai am semne albe. Case2: În antichitate întradevăr colecţionam pui de plante. Recunosc. Obsesie? Da! S-a întâmplat când am comis chiar infracţiuni - am furat pui de flori. (Call 911!) Altă dată am cărat cu mine (cu voie) un cactus.. ghimpos. Îl ţineam intr-un pachet, dar ţepii terceau prin el. Probabil a fost momentul când incepea să înceteze obsesia mea pentru flori. Cactusul e floare? Vreau să-l numesc box.. chiar daca nu are relevanţă. Cui îi pasă? De fapt cu aşa numiţii cactuşi am o relaţie specială. Avusem unul de aceeaşi vâstă cu mine.. de rasă “Cascadă”. Partea cu lacrimi este că a murit când am împlinit 18 ani. Poc şi gata - no kaktus. Case3: E vorba despre şcoala muzicală.. Practic acolo mi-am petrecut jumătate din viaţă. Ajungeam acasă de obicei la 7. Aveam de făcut ore, iar de cântat, exersat, somn, dimineaţa la liceu, apoi şc. muzicală şi tot aşa. Dar nu asta este cea ce contează. Contează faptul că mie îmi plăcea de Luminiţa. Luminiţa tot vioară făcea. Iarna ieşeam în curtea şcolii muzicale şi aruncam cu bulgări de zăpadă unul in celălalt.. box să fie:) După un timp profa care aranjase ca noi să cântăm împreună murise. Aici s-a terminat relaţia noastră. Ce frumos a fost. Box la vioară. Un box frumos. Ah, da! Felicitări domnului Cristian, adecă mie, adecă lu’ Hodorogea!