ATUNCI CÂND MORI,
agonia se gudură ca un câine rău
și te muşcă de mâini şi de picioare.
Nu poţi să te aperi de rabia lui,
îl laşi să îţi sară în cap
şi aşa îl asmuţi și mai tare.
Îndată ce termină cu tine,
te apucă cu gura-i plină de salivă
şi te-ngroapă ca pe un os oarecare.
Îl aștepți în van, nu mai revine
şi uită locul acela ocult,
acolo unde te-a îngropat.
ENTONCES CUANDO TE MUERES,
la agonía se te acerca como un perro malo
y te muerde las manos y los pies.
No puedes defenderte de su rabia,
le dejas que te posea totalmente
y así le provocas mucho más.
Después de que haya acabado contigo,
te coge con su boca llena de saliva
y te entierra como a un hueso cualquiera.
Le esperas en vano, no vuelve más
y olvida aquel lugar oculto,
allá donde te ha enterrado.
