Cand imi plec fruntea pe mana
Fuge gandul meu pribeag
Si ma cred ca-ti sunt stapana
Tie, vecinic mie drag.
Si mai cred, ca altadata,
Ca tu mie te inchini,
Si cu inima-ntristata
Greu, de dorul meu suspini.
Atunci cate sunt in luna,
Cate-n stele si povesti
Trec prin mintea mea nebuna
Socotind ca ma iubesti.
Dar tresar… si de pe mana
Ridicand fruntea incet,
Eu din visu-mi de stapana
Trista roaba ma destept.
…mai frumos, si adevarat .. nu s-ar fi putut spus…
Filed under: Poezii
