DSCN3899.JPG
DSCN3900.JPG
DSCN3898.JPG
DSCN3896.JPG   
     Cercetători, istorici, scriitori, foşti deţinuţi politici, oameni de bună-credinţă au invocat repararea actului justiţiar, susţinând totodată ideea elaborării şi editării unei Cărţi a Memoriei.     Prin urmare, ideea a fost sprijinită de Colegiul Ministerului Culturii şi Cultelor din Republica Moldova, care în 1991 a adoptat o hotărâre specială în acest sens. În acelaşi an, în cadrul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, instituţie ce şi-a asumat responsabilitatea realizării acestei lucrări comemorative, a fost constituit un grup de cercetători care a început colectarea materialelor documentare despre persoanele supuse represiunilor în perioada totalitarismului comunist.    Astfel, cu sprijinul Fundaţiei Soros au fost editate 4 volume ale catalogului victimelor totalitarismului comunist Cartea Memoriei (1999, 2001, 2003 şi 2005).