O foaie albă se așterne pe masa neagră. Roiul de cuvinte răzleț și haotic mișună în sufletul meu – durerea e mare și atotcuprinzătoare. I-au penița în mână. Cu fiecare literă scrisă, cu fiecare cuvânt articulat, cu fiecare picătură de cerneală, lumină ordinii străpunge haosul și roiul. Gândurile mai limpezi și mai clare aduc calmul și liniștea. Cu fiecare propoziție și frază, durerea devine tot mai mică. Ultima picătură de cerneală – ultimul spasm de durere.
M-am vindecat…
