ASESINO
A estaño y piedra huelen las aceras que recorres
justo cuando en el puerto anochecen los ojos impacientes
de los peces.
Son apenas gotas tu deseo, al dar el golpe exacto el reloj
limpio de la carne,
gotas como besos, con olor a azafrán que vive más arriba
de tus hombros,
sobre el mar y el aliento azul de las gaviotas.Al atardecer el barro se hace metal al asomarse de tu mano:
ira que recorre la sangre
a golpe de latido.
La luz en las farolas esculpe delicadamente la sombra que
empujas,
sobre la pared la sangre te dibuja dentro de la ropa, pero
sigues desnudo
sobre la sangre del otro.
En tu pecho se atenazan los gritos como dientes negros...
Entonces, una figura serena te cobija, piel de alabastro y
frente ancha;
eso te dice el reflejo oscuro de tu espejo nocturno.Sí, pero quién es ése que disimula ante tu deseo,
ese débil cuerpo de pescador o asesino.
No, no sabes responder ante la cuchillada suave y el olor
de musgo irisado.
Quizá noche o preludio, palabra y ceniza.
No sabes más que el nombre de los peces que olvidas
y el sabor a estaño que deja el miedo en tu lengua.
No sabes más;
y las palabras se te hacen caries en la boca,
se deshacen en tu aliento, en tu idioma envenenado.
Eres parte del juego cruel de la salitre,
mano o cuchillo dormidos en el lenguaje que predica la
tarde;
eres...y la sangre cae
al fin de tu pecho al suelo.
ASASINUL
A tinichea și a piatră miroase trotuarul pe care trecitocmai atunci când în port amurgesc ochii impaciențiai peștilor.Abia sunt niște stropi visul tău, când bate exact ceasulnepătat al pielii,picături ca săruturile, cu miros de brândușă, cresc mai susde umerii tăi,deasupra mării și a respirației albastre a pescărușilor.Spre seară, lutul se face metal când iese din mâna ta:umblă așa că străbate sângeleîn ritmul bătăilor inimii.Lumina din felinare sculptează delicat umbra pe careo împingi,pe perete te conturează sângele de dinăuntru hainei, însăcontinui să rămâi golpeste sângele altuia.În pieptul tău se atenuează strigătele precum dinții negri…Atunci te protejează o figură, piele de ghips șifrunte lată:asta îți spune reflectarea întunecată a oglinzii tale nocturne.Da, însă cine e acel care disimulează înaintea visului tău,acest corp vlăguit de pescar sau asasin.Nu, nu știi cum să răspunzi loviturilor slabe și mirosuluide mușchi irizat.Probabil că noaptea sau preludiul, cuvântul și cenușa.Nu știi mai mult decât numele peștilor pe care îi uițiși mirosul tinichelei ce lasă un gust de frică pe limba ta.Nu știi altceva mai mult;iar cuvintele ți se fac carii în gură,se împrăștie în respirația ta, în limba ta înveninată.Faci parte din jocul crud al salpetrului,mâna sau cuțitul adormiți în limba ce predicăseara;ești…și sângele se scurge dinspre capătul pieptului tău spre pământ.
Alberto Santamaría (Torrelavega, 1976) es un poeta español en lengua castellana. Es Doctor en Filosofía por la Universidad de Salamanca. En la actualidad dirige la revista de poesía Nadadora Su obra aparece en diversos recuentos y antologías de la poesía recienteObra poética
- El orden del mundo: cuaderno de Budapest. (Renacimiento, 2003).
- El hombre que salió de la tarta.(DVD, 2004).
- Notas de verano sobre ficciones del invierno. (Visor, 2005).
- Pequeños círculos. (DVD, 2009)
