DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Doamna gotică şi un art nouveau
Nu înţeleg de ce nu am postat mai devreme alăturatele "clipe" fotografice bucureştene. O doamnă uitată într-o casă neogotică, fentând tăcută, pe balcon, implacabilul, împreună cu dânsa, mai respiră clădirea pe care discret o locuieşte.Şi un exemplar în început de ruină din cel mai frumos art nouveau posibil. Tot Bucureşti. Aproape de Biserica Amzei. La ora respectivă, zăbovisem în stradă minute întregi, lunecând pe curbele senzuale repetate în fiecare detaliu, de la ramele ferestrelor până la stucaturi. Art nouveau este stilul în care trăiesc. Nu am întâlnit ceva care să-mi grăiască mai pe înţeles. Ia priviţi!