Nu stiu cum s-a intamplat in viata mea ca toti aveau dreptate in afara de mine. Fiecare om pe care il lasam sa intre in campul meu vital era, by default, cineva care e mai destept, mai intelept, mai inteligent, mai logic, mai clarvazator decat as putea fi eu vreodata.
Toti aveau dreptate. In afara de mine, evident. Pe toti ii credeam. Urmam sfatul oricui nu-i era lene sa mi-l dea. Citam sententios vorbele pline de har a celor in gura carora ma uitam ca in ochiul Universului. Pana intr-o zi. Ziua in care mi s-a deschis al treilea ochi si mi s-a desfundat urechea interioara. Si am inceput sa vad si sa aud. Si sa numar pe degete oamenii pe care as putea sa-i ascult. Mi-au ajuns doua.
Dar si pe ei ii ascult doar cu urechea dreapta. Cu stanga ascult ce-mi soptese inima.
Filed under: Foarte personal
