Aveam vreo 18 ani. Eu și cu sora mea, echipate cu două rucsacuri Eastpack, pline cu ouă, pârjoale, cozonac, vin, 
lumânări, bomboane și biscuiți, am fost trimise cu misiunea importantă și serioasă de a sfinți toate aceste bunătățuri la Catedrala Mitropolitană. S-a întâmplat ca în acel an și verișorii mei să fie și ei trimiși cu aceeași misiune la același lăcaș sfânt. Imediat ce am aflat despre aceasta, mințile noastre neliniștite și tinere au țesut un plan deloc cuminte: întru petrecerea timpului din noaptea învierii cât mai util și într-un loc cât mai călduț, să mergem toți cinci la clubul Studio One. Zis și făcut. Cu rucsacurile pline, am intrat în clubul în care mai rătăceau câțiva creștini. După câteva ore de atmosfera de club și pahare de șampanie și suc, am decis unanim că e timpul să ne facem și noi datoria de copii. La ora 4 dimineața, toți cinci, aliniați cu rucasurile deschise așteptam, sărind în sus și suflând în pumni, preotul și miraculoasă agheasmă. Peste vreo 15 minute, s-a văzut la capătul cozii multașteptată silueta – intonând ”Hristos a înviat”. Părintele cu toată dărnicia ne-a stropit pe noi și bunătățurile din ranițe. Misiunea a fost îndeplinită. Mama putea să stea fără grijă și liniștită. Fetele și-au făcut treaba.
Înainte totuși de a ajunge acasă, unde am eram deja așteptate de mama cu masa aranjată, noi am hotărât să ne facem datoria de neamuri. Adică să intrăm mai întâi la verișori să ciocnim câte un ou, să închinăm un păhărel de vin și să gustăm din friptură de miel. Sub comandamentul verișoarei mai mari, ne-am așezat la masă și am spus toți împreuna ”Hristos a înviat”!
A fost cel mai memorabil Paște în viața mea. Iar părinții au aflat detaliile și dedesubturile acelui Paște memorabil mult mai târziu. Mintea ageră și spiritul adolescentin pe unii i-a uimit, iar magia și puterea sărbătorilor de Paști pe alții i-au unit.
Să aveți un altfel de Paști. Unul memorabil!
Paște fericit alături de cei dragi!
