… și am fost la teatru. Cei care îmi urmăresc blogul au avut ocazia să citească articolul în care mărturiseam motivele care m-au făcut să renunț. Ei bine, după o pauză de 4 ani am hotărît să mai încerc odată, să-i mai dau teatrului o șansă.
S-a întîmplat pe 27 martie, de ziua mondială a teatrului. S-a jucat piesa Butoiul cu praf și pulbere, un spectacol de două ore și ceva care se joacă cu spectatorii pe scenă.
Piesa este o adaptare după Dejan Dukovski, o tragi-comedie despre Maramureș – cel mai nedomesticit ținut românesc, un loc unde țăranii au construit un cimitir vesel, un loc în care se trăiește total și se iubește intens.
Spectacolul este o epopee a dragostei si morții, a dezrădăcinării și a întoarcerii acasă, o temă aproape de sufletul multor români. Spectacolul este presărat cu simboluri locale și oferă privitorului o incursiune în folclorul din Maramureș alături de celebrul rapsod popular Marinel Petruș.
Actorii, scenariul, regia – toate s-au ridicat la înălțimea așteptărilor mele, iar zongora și cetera muzicanților de peste deal a fost sarea și piperul spectacolului. Toate acestea au alcătuit o piesă reuşită şi tulburătoare pe care o recomand oricărui iubitor de teatru.
Am ieșit de la spectacol fericit pentru că am reușit să găsesc din nou poteca spre teatru, o cărare pe care abia aştept să o străbat din nou.
Sursă text şi foto