De mici copii, dela primele ore la şcoală, ni se impune ideea că doar avînd note mari putem dobîndiun viitor strălucit. Avem cunoştinţe, diplome, serviciu bine plătit, totulfrumos şi roz. Teoretic, da, aşa ar trebui să fie, însă realitatea crează unadevăr diferit: medici, învăţători cu o stare materială jalnică plecaţi peste hotare, iar „specialişti” debani gata ajunşi şefi.
Nu pot învinuimoldovenii de situaţia din prezent, că ei ar fi atît de proşti sau mituitori,ci sistemul nostru de învăţămînt. Elevii sunt obligaţi să înveţe totmaterialul, fizică, istorie literatură, nu contează atît de mult profilul ales,diferenţa dintre acestea este puţin sesizabilă. Cîte 15 discipline, sute denoţiuni, definiţii, teorii, formule dificile care logic, sunt imposibil dememorat. Se pune atîtapreţ pe partea teoretică, iar comunicarea, interacţiunea, discursurile publicesunt uitate. Desigur, o astfel de educaţie are un impact negativ asupratinerilor: sunt crescute nişte legume „inteligente” ce nu pot vorbi în public. Ideea este cănu e de ajuns să fii deştept, ci să te poţi manifesta.
Cum nu ar fi,tinerii au nevoie de o specialitate, un loc de muncă şi recurg la orice metodăpentru a-şi îndeplini visurile, cea mai la îndemînă fiind şpaga. Este atît desimplu! Cîteva hîrtiuţe şi notele bune apar în carnete, fără nici o remuşcarenici din partea elevilor, nici din cea a profesorilor (ei tot au nevoie de banipentru a-şi hrăni familia). Cu timpul astfelde practici au devenit atît de acceptate, încît deja nimeni nu le mai percepedrept ceva anormal. Dar unde este dreptatea? Oare cineva care îşi petrecenopţile scriind esee şi rezolvînd probleme să finalizeze liceul cu aceiaşimedie pe care o are un chiulangiu? Este pur şi simplu scandalos!
Ministerulînvăţămîntului tace, anii trecuţi au fost introduse cîtevapseudoschimbări, iar eu fiind elevă nuam văzut mari diferenţe. Chiar învăţăm prea mult. De exemplu, un curs completde fizică la noi în ţară are peste 3000 noţiuni, iar în SUA aproximativ 800. Nucontează stereotipurile, că ei ar fi nişte idioţi şi grăsani. Unde suntem noişi unde sunt ei?
Elevii nu auposibilitatea să aleagă ce ei VOR să facă. Nu sunt apreciaţi pentru reuşiteleşi plusurile lor, ci intimidaţi şi pedepsiţi pentru fiecare eşec: „Nucontează că ai răspuns perfect tema pentru acasă, tu ai uitat o definiţietrecută cu 3 ani în urmă, cîtă iresponsabilitate!”. Sună cunoscut, nu?
Iată înaşa mod tinerii ajung să nu mai creadă în forţele proprii, sunt descurajaţi, numai au nici un interes să înveţe sute de pagini şi ajung la ultima, cea mai disperată soluţie - mita.
