„Toute révolution est un coup de dés”, spunea reputatul istoric francez Jules Michelet. În traducere ar fi că fiecare revoluție este o aruncare de zaruri. După trei ani de la revolta din 7 aprilie 2009, se pare că zarurile noastre au fost prost sau geaba aruncate. Dacă azi, pe 7 aprilie 2012, ajunge Voronin să pozeze în chip de mielușel și se să se roage pentru „cei care au greșit”, apoi dă-o-ncolo de treabă și de moldoveni. Cred că se răsucește Valeriu Boboc în mormânt.
Acum înțeleg de ce în Republica Moldova toate merg pe dos și caraghios. Și tot acum realizez de ce ne duc toți de cap ca pe miei la sacrificat. Deduc că într-un fel se văd lucrurile din afară și cu totul altfel când ești fiert în borșul moldovenesc. Constat că de la an la an se adâncește tot mai mult hăul dintre băștinași și alogenii din ce în ce mai înrăiți și încrâncenați. Ne bălăcim în aceeași sărăcie vâscoasă și epuizant de apasătoare. Ne tăvălim pe mai departe prin noroiul urii, aidoma gândacilor de Colorado turmentați la tulpina cartofului. Bașca, mai suntem alimentați cu minciuni crase și speranțe deșarte. Nimic nou sub umbrela Patriei. Primim aceleași promisiuni stoarse din gâtlejurile tot mai groase ale guvernanților și nici urmă de progres. Uneori am senzația că moldovenii nu ajung niciodată la limita epuizării. Sunt crutâie și le suportă pe toate. A naibii fire mai avem!
Dar chiar și așa, înclin să cred că ura, disprețul și mizeria vor duce la un nou 7 aprilie. Într-o formă sau alta. Un nou 7 aprilie după care vom înțelege că democrația nu este posibilă decât atunci când va fi definită și învățată de către toți cetățenii. Nu pot spune cu exactitate când și cum vom ridica iarăși capul, cu riscul să ne fie tăiat de sabie, cert este că dacă se mai continuă pe același traseu vom ajunge curând, foarte curând, într-un nou… tupic.