Pentru a evita orice fel de aluzii şi situaţii confuze voi evita să menţionez numele protagonistei.
Şi deci hai s vă zic:
Nu era tocmai o fată oarecare ea, Cosînzeana, arăta foarte bine, ştia să asorteze haine, nu şi vorbe, de fapt, dar nu despre asta-i povestea. Ştia cum să pună accente ca să iasă în avantaj şi la poarta casei lor se făcea mai mereu rînd de băieţi. Şi îi purta cum îi plăcea. Deci na, o fată în toată firea, tînără şi neliniştită, da tare neliniştită. Plus majoră şi vaccinată (referitor la ultima afirmaţie, n-am probe, asta doar presupun, dar aşa vine vorba).
Şi în tot contextul ăsta, vă daţi seama că atît semenele ei, cît şi cele mai mici, da cele mai mari ca dînsa în special nu-i purtau numele în combinaţii decente şi pe bune o considerau desfrînată, chiar dacă nu era. Eu, pe atunci fiind mai naivă şi mai cuminte nu o consideram de nici un fel sau culoare. Eram neutră.
După ce absolvise liceul tot nu le-a scutit pe multitudinea de "domnişoare în stand by" de griji şi probleme, pentru că orice vacanţă pentrecută de ea acasă, însemna singurătate pentru celelalte. Şi cum vă spuneam, nu era privită cu ochi buni... mai corect deloc buni... caroci răi.
Hai că a venit vremea cînd apăruse primul zvon despre căsnicia fetei. Mare bucurie.
Dar a rămas doar un zvon. După mai multe investigaţii, da-da - asta se investiga, s-a constatat că l-a refuzat chiar pînă la logodnă.
Şi "teroarea" a continuat.
Cică se avîntase într-o relaţie nouă chiar imediat. Şi, deşi vorbită în continuare de rău, era totuşi bine că avea ocupaţie. Care de data asta a mers şi peste logodnă, da n-a ajuns să fie nuntă.
După vreo 3 tentative de genul ăsta, ea a dispărut. Apoi a revenit căsătorită. Iar a dispărut. Şi a revenit divorţată.
Gurile rele, printre care şi eu deja, comentau că cică nu se lasă fata asta de vînat vreodată, că cică aşa ii firea şi că mereu va fi un pericol, că nu se paote opri... şi blabla de dragul blabla.
Toate astea ca peste o vreme să o întîlnesc alături de un tip drăguţ, cu ochi sclipitori (că era a naibii de frumoasă v-am mai zis, nu?) şi... cu burtică aşa de vreo treime de sarcină.
Abia cînd am revăzut-o am îneţeles că de fapt respect femeia asta. Că nu a fost vreodată "uşuratică", dar nu şi-a pus obstacole şi nu s-a reţinut mai mult de o clipă acolo unde nu s-a simţit bine. Pentru că nu a obosit să caute şi să revină. Pentru că nu i-a fost frică să privească ochii ceia "nu buni" şi pentru că şi-a urmat, pare, chemarea.
Fapt care în ochii lumii va fi întotdeauna un tabu şi cei care vor îndrăzni să fie altfel, vor fi priviţi altfel.
Şi ce dacă, sclipirea aia din ochi cred că a meritat tot efortul.
Şi, n-am mai încălecat eu pe-o şa, da v-am zis povestea ca să ... ştiţi voi ce
