Nimic nu-i al tău, nici măcar pânza de păianjenîntinsă peste tot într-o casă ce stă să se prăvale.
Păianjenul e stăpânul, el sprijină zidurilecu firele sale lipite între ele, păianjenul cârpește acoperișul.
Părintele tău e pus în ramă, sau tu ești acel copilandru?Cine să recunoască chipul țesut de-un păianjen?
Păianjenul sparge tăcerea cu un scâncet sumbru al prăziice-a revenit de aiurea, vânată așa ca și tine. La araña
Nada es tuyo, ni siquiera la telarañaextendida por una casa que está a punto de derrumbarse.
La araña es la dueña, ella sostiene los muroscon sus hilos pegados entre ellos,la araña remenda el techo.
¿Tu padre es el del cuadro,o eres tú aquel pobre niño?¿Quién va a reconocer el rostro tejido con hilos?
La araña rompe el silenciocon un gemido mórbido de la presaque regresó desde lejos, cazada igual como tú.
