Eugeniu Ureche – actor de teatru și film, cântăreț de operă și muzică populară (n. 7.03.1917, Hîrtop-Mare, jud. Orhei – d. 27.01.2005). Studii la Gimnaziul „B. P. Hașdeu” (1928-1934) şi la Conservatorul de Artă Dramatică (1934-1938) din Chişinău cu Gavriil Afanasiu și Alexandra Antonovschi (canto) și Maria Kosmacevskaia (mişcare scenică). Solist în Ansamblul de cântece și dansuri „Doina” al Filarmonicii (1942-1944) și actor în trupa Teatrului muzical-dramatic „A. S. Puşkin” (1945-1979) din Chişinău. Între 1955-1959 – solist al teatrului de Operã și Balet. Artist emerit din Republica Moldova (1945); Artist al poporului din Republica Moldova (1955); Artist al poporului din U. R. S. S. (1967). Ordinile “Drapelul Roșu de Muncã” și “Insigna de onoare”. Artist de un larg diapazon, cu multe haruri creative.

Roluri: Mefisto („Faust” de Ch. Gounod), Ramfis („Aida”) si Sparafucile („Rigoletto”, de G. Verdi), Gremin („Evgheni Oneghin” de P. I. Ceaikovski), Karas („Zaporojanul de peste Dunăre” de S. S. Gulak-Artemovski), Bonzo („Madame Butterfly” de G. Puccini), Demonul (omonimă, de A. G. Rubinstein), Atanas („Trembita” de I. Miliutin), Daniil Rosohin („Fiul clovnului” de I. Dunaevski), Taras („Roza vinturilor” de B. Mokrousov), Ţăranul („Grozovan”) și Bodiul („Aurelia”, de D. Gherşfeld), Skuratov („Logodnica ţarului” de N. A. Rimski-Korsakov), Cerevik („Tirgul din Sorocinsk” de M. P. Musorgski) etc.
A colaborat cu: V. Ţeitlin, B. Raisov, B. Popov, D. Spravţeva, V. Cocoţ, A. Kamenetki, R. Esina, V. Savițchi, T. Cuzminov, P. Botezat, M. Şepper, A. Şevcenko ş. a. A înregistrat la Radio Chişinău creaţii de W. A. Mozart, G. Verdi, D. Fedov, V. Baronciuc, S. Şapiro, cântece populare.
Discografie: Of, sărmana păsărea, Frunză verde de salcâm, Foaie verde şi una, Dragă mi-e leliţa-n joe, Bun îi vinul ghiurghiuliu, De la deal de vale, (D 14133-34); Frunză verde doi bujori (D 14109-10); S-ar găti badea de nuntă (D 14113-14); Foaie verde şi una (D 00020867-8).

Bibliografie: Romanova, E., Artist, sculptor, pictor, în: „Moldova socialistă”, 24. XII. 1959, Chişinău; Teatralnaia enţiklopedia, vol. V, Moscova, 1967; Gavrilan, V., E. V. Ureche, în: „Calendar de masă 1967″, Chişinău, 1966; Rotaru, A., Prospeţimea talentului, în: „Nistru”, nr. 11, Chişinău, 1967; Dimitriu, G., File de creaţie, în: „Cultura”, 14. X. 1967, Chişinău; Chirtoacă, A., Drumul creaţiei, în: „Moldova socialistă”, 21. III. 1967, Chişinău; Dan, Z., Evgheni Ureche, în: „Scinteia leninistă”, nr. 3, 1967, Chişinău; Narodnii artist S. S, S. R., în: „Teatr”, nr. 1, 1968, Moscova; Rusu, G., Viaţa dăruită scenei, în: „Cultura”, nr. 5, III. 1977, Chişinău; Dubinovschi, L., Aktior, peveţ, skulptor, în: „Sovetskaia kultura”, 6. I. 1968, Moscova; Rusu, G., Eugeniu Ureche, Chişinău, 1976; Rusu, G., Eugeniu Ureche, Chişinău, 1979; Negriş, A., Virstele propăşirii, Chişinău, 1983; Ukrainskaia sovetskaia enţiclopedia, vol. XI, Kiev, 1984; Zbвrciog, V., Aştept o zi…, în: „Literatura şi arta”, 21. III. 1985, Chişinău; Literatura şi arta Moldovei. Enciclopedie, vol. II, Chişinău, 1986; Bătrinu, N., Focul sacru al artei scenice, în: „Nistru”, nr. 3, 1987, Chişinău; Cupcea, V., Un mare artist, în: „Moldova socialistă”, 7. III. 1987, Chişinău; Simion, V., O lecţie necitită, in: „Literatura şi arta”, 12. III. 1987, Chişinău; Rusu, G., Eugeniu Ureche la 75 de ani, în: „Sfatul Ţării”, 19. III. 1992, Chişi­nău; Cincilei, Gh., Exegi monumentum, în: „Moldova suverană”, 29. VII. 1992, Chişinău; „S-au pierdut iremediabil urmele unor mari personalităţi”, în: „Columna”, nr. 8, 1993, Chişinău; Eugeniu Ureche, în: „Fără machiaj”, nr. 4, 1993, Chişinău. Serafim Buzilă , Interpreţi DIN MOLDOVA Lexicon enciclopedic (1460-1960) Chişinău 1996.

Eugeniu Ureche s-a nascut la 20 martie 1917 in Hartopul Mare, pe atunci centrul de voloste, unde neamul Ureche avea trainice radacini.
Actor dramatic de o impresionanta tinuta scenica, Eugeniu Ureche este cunoscut si ca un cantaret de mare popularitate, care s-a produs in diferite spectacole de opera, opereta si de revista, precum si pe vastul taram al muzicii populare nationale. Publicul il cunoaste si din rolurile jucate in filmele cinematografice si televizate, precum si din emisiunile radio si TV. De altfel, este cunoscut si ca regizor de spectacole dramatice, si ca scenograf.Iar faptul ca Eugeniu Ureche s-a manifestat si in calitate de scenograf, nu este intamplator, caci el, de-a lungul intregii sale vieti creatoare, a avut o deosebita si constanta pasiune pentru artele plastice: sculptura, pictura, gravura, arta fotografica. Eugeniu Ureche este unul din putinii nostri actori generos inzestrat de natura cu toate harurile posibile: statura mandra, chip expresiv, de o mobilitate fascinanta, voce limpede, taioasa, metalica de tentor, gestica, plastica sugestiva, inteligenta nativa, sporita si de o vasta cultura. Marele maestru profesa un teatru al nobletei, un teatru elevat si aristocratic. A fost si este un mare estet si de aceea Eugeniu Ureche nu trebuie ales sau decretat patriarh al teatrului din Moldova, fiindca el s-a nascut Patriarh si a dus greul acestei cruci in pofida tuturor intemperiilor politice care ne-au decimat fiinta nationala. In patru decenii de activitate ca actor dramatic si cantaret de opera, isi inscrie in palmares circa o suta de roluri din repertoriul national si universal.

Autor: Cornelia Cătărău

Aş putea să-i mărturisesc lui Eugeniu Ureche un vechi ataşament şi o preţuire înaltă, de multe ori neafişată, faţă de el – omul, artistul dramatic, şi după vechea mea convingere – strălucit cântăreţ al pământului nostru. El e legat pentru mine cu primele întâlniri în tinereţea mea cu arta teatrală.
Prin anii ’36-’37, frecventam teatrul de aici, din Chişinău, şi atunci de acuma noi vorbeam despre un tânăr actor care se afirma tot mai insistent – Ureche. Alături de vestita actriţă a vremii Maria Cosmacevscaia. Ştiu că evenimentele revoluţiei au mânat-o, i-au vânturat destinul până ea s-a trezit aici, în Chişinăul anilor ’30. Era una dintre cele mai de frunte actriţe ale teatrului din Chişinău. În câţiva ani ea învăţase limba română într-un grad atât de perfect şi atât de înalt încât pentru toţi actorii era dascăl de pronunţare. O frumuseţe de necrezut era şi ea însăşi, o actriţă cu dar ales, cu o capacitate de a se apropia de lumea în care trăia – ea făcea teatru la Chişinău. Spun asta pentru ca să înţelegeţi că dacă ai dar şi ai conţinutul uman şi cultură înaltă – nu este o sperietoare limba, pe care trebuie s-o înveţi astăzi. Maria Cosmacevscaia a învăţat-o în 2-3 ani şi a devenit actriţă de frunte. A fost unul dintre învăţătorii lui E. Ureche. Pe urmă un artist cântăreţ, care manifesta aceleaşi strălucite calităţi de cultură, şi dramatică, şi muzicală, şi de ţinută artistică, într-adevăr ţinută de artist al scenei.
Când l-am cunoscut pe Eugeniu Ureche îndeaproape ca artist al Teatrului dramatic academic moldovenesc eu de fapt eram unul dintre cei care-l apreciase de la începuturile sale. Şi l-am urmărit cu un excepţional interes anume pentru aceea că într-un fel el vorbea de oamenii tinereţii mele, de o generaţie care a încercat tot felul de asperităţi, intemperii şi care în sfârşit a răzbătut la calea magistrală a afirmării umane, a afirmării talentului sau, a înfloririi culturii noastre sovietice moldoveneşti. Eu asa îl privesc pe Eugeniu Ureche pe scena teatrului dramatic, în rolurile pe care el le-a înfăptuit anume ca o afirmare a posibilităţilor noastre de cultură, de devenire în marea cultură sovietică. L-am văzut în “Regele Lear”, l-am văzut în “Ovidiu”, l-am văzut în “Horaţiu” în “Arbenin”, în Zabelin, în multe dintre operele de faimă ale dramaturgiei universale şi-n toate mă bucura anume o ţinută de severă cultură, eu aş zice de şcoală clasică a culturii noastre teatrale. Vreau să afirm asta pentru că noi cunoaştem doar calea de devenire a teatrului nostru de astăzi, prin câte eforturi, prin câte încercări şi prin câte nereuşite, să vorbim, a răzbătut pentru ca el să se manifeste în felul acesta în care-l vedem astăzi. Pe acest drum spinos, pe acest drum de creştere, de permanentă încercare eu l-am văzut pe Eugeniu Ureche pilduitor, pilduitor prin ţinută scenică, printr-o expresie de cultură cărturărească a cuvântului, a textului dramatic şi printr-o afirmare a unui caracter deosebit de adâncit, consolidat în tradiţii de cultură. Cred că toţi care-l cunosc şi-i cunosc drumul său de devenire îl apreciază anume în acest plan – în planul marilor noastre cerinţe de cultură teatrală.
Există o istorioară, o afirmaţie – poate că e scornită, poate că e adevărată, În Paris, aşa se spune, dacă nu poţi prinde nuanţa unui cuvânt, dacă te îndoieşti asupra unei expresii oarecare, du-te la “Comedie francaise” şi ascultă cum pronunţă acolo actorii şi asta va fi ultima Academie pe care ai s-o înveţi. Eu nu vreau să fac apropieri, dar vreau totuşi să afirm că în viaţa teatrului nostru şi în viaţa culturii noastre cărturăreşti, rolurile pe care le-a împlinit Eugeniu Ureche aveau foarte mult anume din şcoala severă a cărturăriei noastre autentice. Aceea ce noi legăm în cultura clasică, în cultura afirmată a zilelor noastre cu bogăţia de afirmare a darului nostru cultural, spiritual al dramaturgiei noastre. Îmi exprim bucuria şi mulţumirea personală, că atunci când m-am prezentat la teatrul dramatic cu piesa mea “Lumina” pentru unul dintre rolurile cele mai dificile şi mai de răspundere – rolul conducătorului de partid Piotr Petrovici a fost înaintat, a fost încredinţat acest rol lui Eugeniu Ureche şi el a interpretat acest rol, dându-i o adâncime care într-un fel a ridicat şi a întărit amploarea spectacolului. Nu risc să fac aprecieri în ce priveşte arta muzicală, arta de operă în care s-a manifestat E. Ureche, dar ştiu că pentru însuşi Teatrul de operă, pentru spectatorul drag, apariţia lui printre artiştii de operă din prima zi de înfiinţare a acestui teatru a însemnat iarăşi unul din actele de întărire şi de afirmare a artei de operă. Poate mulţi îşi amintesc şi astăzi de rolurile înfăptuite de el – Demonul, în opera cu acelaşi nume, Scuratov în “Mireasa ţarului” Sparafucili în “Rigoletto” de Verdi şi în aceeaşi măsură apariţia lui Ureche în folclorul nostru muzical. Vorbesc nu numai azi, dar întotdeauna faţă de cunoscuţii mei, de ceea ce mă urmăreşte în acest folclor, ascultat în interpretarea lui Eugeniu Ureche – “Cuculeţ cu pana sură”, “Codrule, codruţule”, multe bucăţi de glumă, care cred că s-au înscris anume ca valori folclorice, dar şi de cultură muzicală contemporană. Suntem la un prag de jubileu al tovarăşului nostru – actorul Eugeniu Ureche. Se obişnuieşte a spune la asemenea ocazii că sărbătoritul arată foarte tânăr. Vârsta nu e de cele de speriat. Sărbătoritul e la fel – un bărbat dintre cei dăinuitori, puternici, cu personalitate adâncă şi cu trăire bogată intelectuală şi umană. Totuşi nu pot să nu-mi pun o întrebare: De ce nu-l vedem pe Eugeniu Ureche pe scena teatrului nostru academic în noi spectacole şi în interpretarea unor roluri fie mai vechi, fie mai noi? Cred că aceasta este una din pierderile serioase pentru teatrul nostru. Teatrele care preţuiesc cu adevărat tradiţia lor se străduiesc să-şi păstreze bătrânii de slavă atâta cât pot ei să se manifeste şi să fie primiţi cu entuziasm de către spectatori. Astăzi trăim zile de reconstruire, restructurare, de reînnoire, de întinerire în toate domeniile de manifestare ale vieţii publice, materiale şi culturale. În această întinerire pentru teatrul nostru dramatic eu cred foarte necesară întoarcerea sărbătoritului nostru pe scena teatrului. Ştiu că cer asta toţi cei care l-au văzut înainte şi care-i simt lipsa aproape la fiecare spectacol al teatrului nostru. E o personalitate artistică, care s-a legat de noi nu numai prin renume, dar prin propria afirmare într-adevăr dramatică şi culturală la orice apariţie. De asta avem nevoie şi astăzi, cu atât mai mult avem astăzi nevoie de asemenea actori pe scena teatrului nostru academic.

Andrei Lupan,  1987.

Cartea este consacrată ilustrului actor Eugeniu Ureche,dar şi cântăreţ de mare popularitate, care a evoluat în diverse spectacole de operă. Publicul l-a cunoscut îndeosebi din rolurile jucate în film şi din emisiunile radio şi TV. Regizor, scenograf, pictor – fiecare dintre aceste preocupări artistice l-a animat de-a lungul vieţii. Scrisă  cu multă dragoste şi admiraţie de către academicianul L. Cemortan, cartea pasionează prin modelul de viaţă a omului şi artistului E. Ureche.


Filed under: ANIVERSĂRI, BIBLIOTECĂ, CĂRȚI, EXPOZIŢII DE CARTE, TEATRU Tagged: Andrei Vartic, Associated Press, Chişinău, Eastern Europe, Moldova, Moscow, Russia, Soviet Union, Transnistria