Trăim într-orealitate dură. Nimeni nu mai manifestă nici un fel de emoţii. Au apus demultvremurile în care femeile pierdeau cunoştinţa la vederea unui bărbat sexy, iaraceştia erau galanţi şi bine educaţi, arătîndu-şi din start intenţiile. Nu zic,unii o fac pe relaxatul pentru a parea cool şi în rînd cu lumea, însă nu despre ei vreau săvorbesc.
Pentru asupravieţui şi a reuşi în prezent, majoritatea îşi ascund emoţiile,sentimentele după o mască a cinismului şi a brutalităţii. În aşa mod, imagineafalsă creată în public devine un scut de apărare împotriva durerii şisuferinţei. Acest comportament este justificat de experineţele şi amintirile pecare fiecare le cară în drumul vieţii, un bagaj greu ce conţine dezamăgiri, trădări,iluzii. Şi cu cît mai mult ne obişnuim cu el, cu atît mai mult ne maturizăm şiînţelegem că de fapt viaţa reală niciodată nu va fi nici măcar pe aproape decea din filmele Hollywoodiene. Sunt sigură că înspatele oricărui „monstru” se ascunde o persoană drăguţă, care aşteaptă să fiedescoperită şi îndrăgită. Însă fiecăruia îi este frică să pună tot ce simtepe tavă, în faţa unei lumi întregi (logic, pentru a nu repeta aceleaşiexperineţe deprimante, mult prea dureroase pentru a putea fi trăite din nou).
Pentru a ieşi dinacest cerc închis, este nevoie de mult curaj. Astfel, mai toţi decid să seizoleze în propriul trecut, să trăiască din amintiri, iar viaţa le trece pealături. Ei neagă existenţa dragostei, a prieteniei şi cu ce rămîn pînă laurmă? Cu nimic.
