Chiril Sirotinschi, absolvent al liceului ‘Mihail Berezovschi’, acum student în anul II la facultatea Finances and Banking, Asem. Chiril e creativ, nu bea bere şi e sporţmen, joacă fotbal. Cel mai tare îl enervează să se descrie, dar a făcut totuşi un efort, un copy/paste la o veche descriere: ‘Bună ziua, mă numesc Chiril, părinţii mă numesc Elbrus, mama mă numeşte Echimentii, tata mă numeşte Pericle, deseori Fernando.’

Chiril, cum arată lumea de la 2 metri înălțime?
Lumea reală e simplă, ca la toți, orizontală, iaca în rutieră lumea se preface în una verticală :)

Ai rămas să-ți continui studiile în Moldova pentru că ești patriot, nu ai avut posibilitate să pleci sau din alte motive ?
Am aplicat pentru studii în România, dar nu am fost acceptat și nu îmi pare rău. Mă simt foarte comod studiind acasă. Desigur sunt neajunsuri în sistemul nostru de învățământ, dar nu pot da vina pe asta deoarce și lenea e cucoană mare.

Cu ce te-ai ales după desfășurarea programului w&t (pe plan material și spiritual) și îi adevărată chestia ceia cu „ American Dream” ?
Am avut o dorință de prin clasa 10-a să plec prin intermediul acestui program și hop am ajuns să fiu student în anul I cu posibilitatea de a merge în state pe o vară. Desigur am fost foarte entuziasmat și făceam sute de planificări ce și cum, unde și când.
M-a costat aproximativ 3000 $ acest program, bani recuperați cu ”greu” și în rate. De ce cu ”greu” ? Fiind salvamar nu prea ai multe responsabilități, stai la bazin, te bronzezi și te scalzi cât vrei, mai faci ceva fotce ca la РАЙ. În fine, nu sunt mulțumit din punct de vedere financiar, pe plan spiritual sunt complet sătisfăcut. E ceva deosebit să trăiești aparte de părinți, de universitate, de rutina zilnică. Multe locuri vizitate, mulți oameni stranii, o cicatrice frumușică pe nas de la supermega divingul meu olimpic )
De ”American Dream” nici nu știu ce să spun, fiecare iși vede acest vis în mod diferit. Cineva poate gândește că o să nimerească în American Pie, altul crede că o să facă zeci de mii de dolari, cineva dorește doar să conducă un Mustang. Eu încă nu mi-am definit acest vis american. Fiind limitat financiar nu mi-am permis multe lucruri, dar nu m-a costat mult să vizitez Washington DC(9 $ metroul de la apartamentul meu) și New York-ul(35 $ tur-retur). Două orașe nemaipomenit de frumoase, ard de nerăbdare să le revăd : )
Dacă aveți posibilitatea de a pleca în SUA prin w&t, nu ezitați.

Povestește-ne o istoriară funny de-acolo :)
McDonalds 2011.
Eram eu cu 2 prieteni într-o seară la MCD, totul după protocol(2 mcdoubles, 2 mcchickens) și hop se apropie un ciuvăcel, indian, și ne spune: guys, i know you study economics, so let me tell you something. You see, i have some projects, I am creating a system which will link all the businesses in the world together under one name. Takoma Park – the place where i was born.”
Yay, în sfîrșit ne-o căzut și nouă un freak cu care pot discuta. Din toți 3 doar eu eram entuziasmat și îi puneam întrebări. El dorește să egaleze păturile sociale, să creeze un sistem sofisticat prin intermediul formulelor … și că îi trebuie un om, complet devodat, nematerialst ). Am vorbit cât am vorbit, ne-am mai contrazis și a 2-a zi geniul vine la un prieten care lucrează la MCD și îi spune : ”știi, ieri am vorbit cu prietenii tăi, unul nu era interesat, juca la mobil, altul văd că tăcea și înțelegea, dar al 3-lea nimic nu a înțeles,, asta el de mine : ))

Dacă tot nu de mult a fost 8 martie, tu pe cine și cum ai felicitat, și în general, ce este femeia pentru tine ?
ehehei, cred că o să mă critice cineva ) femeile au 5 sărbători :
1) ziua de naștere
2) 7 martie
3) 8 martie
4)23 februarie pentru cele care au făcut armată
5)fiecare zi

Pe când bărbații au 2 sărbători : ziua de naștere și 23 februarie , și unele doamne încă ne fură 23 februarie motivând că nu am făcut nici măcar armata, nemaivorbind de cea sovietică :( unde e dreptatea ?
ocheeeeei, pe 7 martie am felicitat toate colegele, cred că o tortă mare, un suc, un sprite și un resan jivivodeashih puteah + câte o lalea și-au făcu treaba și am primit niște zâmbete mășcate, îmbrățișări și săruturi pe obraji : )
Pe 8 am felicitat-o pe mama și mătușele, ce i-am dat nu vă spun, și ce e femeia pentru mine tot nu vă spun. :P

Chiril, ce înseamnă pentru tine Glamour’ul, ș cum definești tu „Glamour’ul Moldovenesk”?

O temă ce a fost mereu în trandings pe faces.md
Definița globală o putem găsi pe google, dar pentru mine glamour e doar un cuvânt care îl aud de la alți indivizi, în majoritate cazurilor în glumă. Glamour Moldovenesc – cuvintele ”glămcik, glamurnîi, glăm” sunt foarte des folosite in convorbirile noastre, deseori chiar și statutul social depinde de această noțiune – ori ești glamurnâi ori ești de la incubator , ex. : !și băi, ești glamurnîi ?” ce ar însemna : ”ce măi, iți pare că te îmbraci frumos ?” sau ”zațînești pațanciku și glămcik” – ” uite ce gust bun are băiatul”.
Avem o mulțime de glămmeri, unii încă nu realizat și postează poze pe făcebook, pe alții îi găsim în showbiz, și majoritatea desigur e la universități, la cluburi nu îmblu dar presupun că și acolo ii găsim : )
Glămul nostru are multe multe aspecte la diferite nivele. Eu cred că glămul poate fi rural și urban, cei din orașele mari văd lucrurile puțin mai diferit ca cei de prin micile raioane și sate. Cum el n-ar fi, pe cât e criticat atât e și iubit, glămul nostru moldovenesc )

Tu, ca student la Științe Economice, viitor businessman, dacă te-ai trezi într-o zi cu o moștenire (1000000 euro, de exemplu) de la o bunică generoasă, care a emigrat pe vremea războiului în altă țară, cum ai gestiona acești bani ?

- Bună ziua, vă deranjează serviciul fiscal de stat
Eu ca student la finanțe nu știu dacă este moștenirea impozitată sau nu, nici nu pot găsi ( 
În fine, așa sumă trebuie să fie numaidecât investită ci nu cheltuită pe vânt. Depozit, imobil, acțiuni, etc.
Ok, să presupunem că sunt un copil ce nu știe ce e o economie și aș avea posibiltatea să dau un milion în vînt O_O f*uck tot i-aș investi și din profiturile mele peste ani buni de investiții mi-aș crea prin parteneriat o academie de fotbal în Moldova, consider că această mișcare ar fi mai mult ca o investiție pe termen lung, ar avea și un impact social, ce mi-ar provoca o satisfacție enormă.

Întrebări de la cittitori

Iulea Curoşu  :  Îţi plac bulocikile din blocu C sau de la Fidesco ? :) ))

nuștiu, bulșile toate is bune, dar sufletul și amintirea e mereu la bulșile liceului Berezovschi.

Andrei Uncu : Cum îţi închipui viaţa dacă ai fi ultimul bărbat de pe pământ ? :D

haha, nice try Will Smith !

Alexandru Barbăroşie : Şi totuşi, basket sau fotbal, şi de ce ?

haha, nice try NBA fans !

Marina Hâncu : În ce mod ţi-ai organiza ”orarul” vieţii, având un succes în carieră şi familie în acelaşi timp? Ce vei plasa pe primul loc şi la ce ai renunţa, pentru a păstra măcar una din ele?

O intrebare complicată pentru mine, țin la familie, dar nu știi ce poate să fie în viitor. Nu știu ce aș sacrifica pentru o carieră în viitor, mai întîi să ajung și deja acolo o să văd.

Paula Munteanu  :  Ce faci po jizni?

răsuflu

Irina Lupașco : cand o să mă mai bucuri cu glume de ale tale, tati ?

You doctor yet ?

Alex Lebedev : Descrie prima ta fată care ai iubit-o în 27 cuvinte.

om,păr,cap,amintiri,nas,urechi,coltsuni,pantaloni,unghii,picioare,fotshi,burtă,piept,coapsă,gât,talpă,cot,obraji,genunchi,tricou,sprîncene,ciupici,buric,calgotshi,ciocana,poponeatsa,mobil.

Gabi Bicu : ceai cafea sau vodka…ce ai bea la prima întîlnire cu o fată de care nu ești prea încîntat ? ))

ceai. eu nu m-aș duce la o așa întîlnire : )

         

                                Mesaj final

           It’s never been an issue for me – I don’t want to go on a diet, I don’t want to eat a Caesar salad with no dressing, why would I do that? I ain’t got time for this, just be happy and don’t be stupid. If I’ve got a boyfriend and he loves my body then I’m not worried.
Adele