Un articol din categoria prost să fii, noroc că eşti sau aici sînt banii dumneavoastră, dragi contribuabili. În comuna Făclia din judeţul Constanţa angajaţii primăriei au hotărît să taie un copac înalt care risca să cadă peste o casă.
Au oprit circulaţia, după care au stat şi au calculat unghiuri, traiectorii şi forţe gravitaţionale. În cele din urmă au decis să purceadă şi, după reţeta clasică românească Dorel lucrează şi 6 specialişti dau indicaţii preţioase, au reuşit să doboare copacul exact peste acoperişul casei respective.
Dacă nu mă credeţi, priviţi filmuleţul de mai jos preluat de la ştirile ProTV. Ah, şi să nu uităm, casa păgubitului a fost reparată, bineînţeles pe banii primăriei.
sursă foto