”De ce el are, dar eu nu am?”
”De unde el are? Cum de face, cum de drege? ”
”De ce el și nu eu?”
Acestea sunt întrebările care și le pune zi și noaptea invidiosul.
Invidia îl macină continuu, nu-i dă pace nici să doarmă, nici să lucreze și nici să se odihnească. În somn, visează că statul ia Ipad-ul, ceasul, casa și mașina de la Ion și i le dă lui – cel ce merită cu adevărat toate astea. Rațiunea îi este dusă demult de-acasă, aceasta capitulând în fața obrăznicăturii și arogantei invidiei. Degeaba a încercat rațiunea să prezinte fapte doveditoare și adevăruri. Invidia tot pe a ei a ținut-o. Ea nu s-a dat bătută și tot căută întrebări fără răspuns.
Invidia, nu-și permite luxul și consideră sub demnitatea sa imorală să accepte că unii muncesc câte 14 ore pe zi, că unii merită să fie plătiți bine, că unii au mâncat multă mămăligă si au rupt multe opinci până au ajuns unde au ajuns, că ei sunt pur și simplu buni în ceea ce fac.
Invidia e oarbă, ca și dragostea … Când sufletul e cuprins de invidie, nu mai e loc de rațiune….
***
Сердце: Ты говоришь так, потому что ненавидишь любовь. Я ведь знаю. И я даже понимаю тебя. Ведь когда она приходит, тебя выключают. Оба тебя выключают. Тебя относят в подвал, как лыжи по окончании зимы. И там ты будешь ждать до следующей зимы, до следующего лыжного сезона. А пока что в тебе не нуждаются. Ты им мешаешь. Пойми это. Ты ведь Разум, так что должен понять без особого труда. Зачем им ты?
Разум: Не могу. Ты ведь, Сердце, чувствуешь, что не могу. Порой мне удается докричаться до них из подвала. Но они не слышат меня. Они в эту пору глухи ко всему.
”Одиночество в сети”
