Ne interesează PROTV-ul, pe care în perioada comuniștilor o consideram izvorul curat al mass-mediei... De la un timp încoace observ că aceștea încearcă de mai multe ori să creeze imaginea neagră (huliganică) a suporterului zimbrist, care nu știe altceva decât să se bată sau să fure. Toate bune, dar măcar să o facă profesionist... Pornim de aici "Ghanezul, imprumutat iarna aceasta de la marea rivala Dacia, a fost huiduit la fiecare atingere a balonului in prima sa partida la Zimbru jucata ieri cu Rapid Ghidighici." Care prima sa partidă la Zimbru? Ori PROTV-ul nu l-a văzut pe Sackey la meciul cu Nistru Otaci din 3 marie, ori eu am avut halucinații? Să accentuăm în special "huiduit la fiecare atingere a balonului"... Stimaților, cât de des a atins acest "jucător" mingea?
Totuși cerișica de pe tort a fost aceasta: " Acum 7 luni Sackey a fost batut si jefuit de fanii galben-verzilor in fata unui magazin din sectorul Botanica. Atunci suporterii i-au smuls tricoul Daciei si l-au trimis pe Sackey acasa in pielea goala." Așa e, domnilor, i-am scos tot cash-ul din portmoneu, i-am luat telefonul mobil și mâncarea din săculeț... și l-am trimis acasă doar în chiloți!
P.S. Dle Stroenco, puțin ne interesează câte goluri va marca acesta!