Anonymous anunta operatiunea Global Blackout ce presupune inchiderea Internetului la nivel global pe 31 martie. Anonymous va tinti serverele root Domain Name System (DNS). Atacul hackerilor a fost planuit ca un protest impotriva “liderilor nostri iresponsabili si a bancherilor, care infometeaza populatia pentru propriile lor nevoi egoiste si pentru distractia lor sadica”.
DNS-ul transforma numele unui site Web, de pilda www.idg.com , intr-o adresa numerica IP utilizata de calculatoare pentru a gasi site-ul mentionat.
In total, este vorba de 13 servere root globale care detin liste complete ale locurilor unde alte nameservere pot cauta o adresa IP pentru un nume de domeniu, dintr-un domeniu top-level cum ar fi “.com”. Grupul de hackeri a construit un intrument care determina alte servere DNS sa copleseasca serverele root (cele 13) cu un volum imens de trafic, cauzand nefunctionalitatea acestora, ceea ce ar insemna inchiderea Internetului.