Să nu alergi după doi iepuri, că nu prinzi niciunul. Bine-bine, dar cu bărbaţii cum e? Sinceră să fiu, de când am trăit poveste de dragoste, m-am scuturat de praf de stele şi mi-am zis că tot mai bine trebuie să fie în praful de pe drum, că asta măcar se spală la duş. Ăla din poveste nu se duce nici cu Vanish. Cu cât îl speli mai des, cu atât se împrăştie mai tare că, deh’, e praf de stele.
Stau uneori, cum stă păpuşa în vitrină, unde mi se vorbeşte şi mi se explică de ce ar vrea el sau altul să mă aibă. Ori nu-s eu romantică, ori nu-s proastă destul, că uneori îmi vine să-mi dau două peste cap, să-mi ajungă până la inimă, ameninţându-mă, ba chiar mă sperii, eu pe mine, că n-o să mă mărit niciodată, cu lipsa asta de interes pentru oameni neinteresanţi. Mai scade, Marie, din pretenţi, mai fă-te şi tu că plouă.
Eu mă îndrăgosteam repede, dar de când mi-am dat cu praf de stele în ochi, casc privirea la ploaia de meteoriţi şi mă feresc de planetele sterpe. Strănutul şi căscatul, ca şi clipocitul, nu pot fi controlate. Hai că mai râzi din fundul ironiei, la un banc prost, dar cum să-ţi ţii gura închisă, când vrei să caşti de plictiseală? - Da’ ce, dragă, eşti obosită? – Da, Iubi, mă oboseşti şi încă n-am făcut nimic.
Şi nu mai am răbdare, acolo unde, înainte, aş fi suportat durerea, cum suportă mortul frigul. Nu-mi place, nu vreau, nu mă interesează. Eu cumpăr de câţi bani am şi, dacă vreau un produs bun, nu cumpăr de la reducere, cu defecte sau cu termen de valabilitate scurt. Şi, dacă n-am bani îndeajuns, nici că tânjesc pe la tejghele. Unii înghit în sec când îţi plăteşti singură băutura la bar, îi dor banii în portofel şi orgoliul sub şliţ.
“S-a făcut a dracului!” observa Arghezi.
Filed under: categorii de idiotenie si prostie, de la lume adunate, My life in UK
