Uimitor cît de repede se pot schimba relaţiile interumane în lumea asta.
Dimineaţă eşti doar un amic de pe facebook, la prînz te transformi în realitate, o noapte de beţie te face unul din cei mai buni prieteni şi e suficient o clipă ca să devii “om pe care-l ştiu de-o viaţă”.
Şi într-o discuţie telefonică de 28 secunde poţi şterge o relaţie de aproape zece ani. De fapt, printr-o frază, gen “Eu am să revin cu un sunet, după ce identific timp liber ca să mă întîlnesc cu tine”.
Tu nu ai timp liber pentru mine? Tu nu ai jumătate de oră pentru mine?!
Tu ai plecat într-o noapte, de ziua ta. Ţi-ai făcut cadou libertatea. Foarte simbolic. Ai plecat cu periuţa de dinţi, parovarka, şi cuvintele “Tu ai să rezişti! Tu eşti puternică şi ai să poţi! Eu cred în tine!”.
Mie mi-a fost dor, mi-am rupt inima şi am pus-o pe calorifer la uscat, mi-am secat sufletul de lacrimi, dar nu te-am deranjat. Ţi-am respectat alegerea şi decizia. A trecut duhul tău din patul meu, mirosul din perne s-a schimbat, cana ta preferată ţi-a uitat atingerile. Nu te-am sunat, nu ţi-am scris, nu ţi-am desenat inimioare prin scara în care locuieşti. Aşa îmi arăt eu respectul faţă de anii locuiţi împreună. Aşa îmi arăt eu respectul faţă de sentimentele noastre, care au fost cîndva. Aşa îmi arăt respectul faţă de tine, familia ta, viitorul tău.
Te rog să mă respecţi şi tu. Nu mă umili cu „identificarea timpului liber pentru mine”.
