Trăind în UK, unde nu ştii când o să ningă, iarna şi când o să fie cald, deşi eşti în mijlocul lui iulie- îţi este un pic ciudă pe oamenii care se plâng. Întotdeauna. Ba că e prea cald, ba că a nins prea ca în poveşti.
Suntem nişte hateri. Şi de Crăciun, şi de Valentine’s Day, şi de Paşte, şi de Ziua României şi de 8 Martie. Sunt sărbători comerciale, toate, deşi nimeni nu te obligă să cumperi ceva. Just enjoy the damn moment.
Dar noi nu ne putem bucura nici împreună, nici în familie, nici individual. Noi aşteptăm evenimentul doar că să ne plângem de el. Nu există, desigur, locul perfect- de aceea, cred eu, unii încă se mai îndoiesc de existenţa Raiului.
Filed under: My life in UK
