Dezumanizare.jpg     Încep cu ceea că, umanitatea și apariția/existențaecestora, este/persistă/a fost și sa format, datorită, atât naturii cât și aspiritului creativ al omului, omenirea de astăzi fiind totodatăopera/produsul/creația sa.Existența umanității, datorează mai întâi naturii, care a formatcorpul uman, și la înzestrat cu toate capacitățile sale cognitive. Natura, adat start existenței umane, ca corp biologic, dar, în comparație cu restulvietăților, omul mai este înzestrat și cu gândire, în aceasta din urmă fiindprezente spiritul logic, creativ, analitic, etc.
Umanitatea, poate fi privită ca operă a omenirii, doar cuacceptarea începutului biologic/natural.Meritul omului, pentru a-și atribui umanitatea drept creaturasa/operă a omenirii, constă în utilizarea eficientă a capacităților cognitive.Odată cu învățarea deprinderilor, pentru comodități, pentru crearea relațiilor,pentru formarea grupurilor, etc., omul a pornit procesul lung dedez-animalizare, care este vizibil pe parcursul istoric, a cel puțin 2000 de ani.     Omul fiind înzestrat cu libertate, dartotodată această libertate este limitată, și anume, omul este liber de a faceorice, în limitele capacităților sale.Cunoașterea, de-a lungul secolelor, este dominantă în viața umană,căci anume prin cunoaștere, omul știe că este om, și anume prin cunoaștere,omul s-a dezvoltat, și-a creat toate comoditățile, începând de la casă,îmbrăcăminte, și finalizând cu nano-tehnologii, toate fiind create/inventate,pentru necesități, comodități, plăcere, etc.Cunoașterea a motivat inventarea unui șir lung de domenii,economic, politic, cultural, social, etc.Economicul, pe cât de mult a simplificat, pe atât de mult asofisticat, piața de schimb inter-uman de produse de diverse tipuri. Pe când,dacă să luăm în considerație, sistemele moderne de procurare a milianelortipuri de obiecte/produse, atunci ne dăm seama că schimbările și progresul dinacest domeniu este clar vizibil, dacă privim în trecut. Astăzi, pentru aprocura obiecte/produse ce sunt fabricate pe alt continent, nu mai este nevoiede a pleca în lungi călătorii, pentru a-ți satisface dorințele, ci este destulde a face câteva clicuri la calculator, și produsul dorit, într-o perioadăanumită, va ajunge la ușa cumpărătorului. Vreau să spun, că în acest chip/mod,observăm calitate în comoditate, și iarăși calitate/progres/dezvoltare.Politicul, este domeniul, ce presupune, ca participanții/actoriiscenei politice dintr-o anumită țară, să coordoneze cu necesitățile statului șia cetățenilor acestora. Politicul, incluzând în sine, economicul, culturalul,socialul, etc. Dezvoltarea politică, a făcut posibilă o viața mai liberă șicomodă, acesta presupunând o diversitate de coduri și legi, care fac favorabilăexistența socială, aceștia coordonând cu multe organe dintr-un anumit stat, înbinele societății/poporului.Culturalul, include în sine limba, naționalitatea, tradiția,religia, arta, etc. Acesta face parte din sfera spiritualului, alimentândumanitatea cu umanitate, căci în cultură, se mai păstrează umanitatea, secultivă/promovează valori, care contribuie la menținerea echilibruluiemoțional/spiritual al umanității.Memoria+omenirii.jpg


Istoria, pentru umanitate, este asemenea unui HDD încărcat cu TBde informație, această informație, include în sine „totul”, estememoria/creierul umanității, unde sunt păstrate toate datele din toatedomeniile, acestea aducând aminte umanității, că a fost un început, în conținutfiind prezente atât progrese cât și regrese; că poate fi și un sfârșit, șipoate fi și un declin, o coborâre spre faza incipientă.
Libertatea de cunoaștere, a omului, l-a făcut astfel încât să fielimitat de o infinitate de valori, tradiții și prejudecăți, această limitămenținând într-un fel oarecare statutul de om/umanitate, este o limită utilăpentru umanitate, pentru a nu se dezumaniza.     Libertatea oamenilor a fost calea și rezultatulumanizării, da, de la început a fost astfel, sigur că și acum stau lucrurile lafel, doar că există câteva semne de întrebare, în ceea ce privește lumeacontemporană, și anume problema constă în însăși această libertate. Peparcursul a sute de ani s-a vorbit și optat pentru libertate, aceasta din urmăfiind limitată de anumite „organe”.Cum am menționat mai sus, omul este/a fost înzestrat cu ocapacitate incomparabilă, și anume gândirea, care cu certitudine că esteconsiderată liberă. Prin libera gândire, au fost făcute diverseinvenții/descoperiri utile pentru umanitate. Libertatea a format omul deastăzi, libertatea a admis existența umanității în forma/chipul pe care îlobservăm astăzi, dar totodată, libertatea nu poate fi considerată într-atât desfântă, deoarece aceasta a permis apariția a multor contradicții, discuțiiinfinite, războaie, etc.După ultimul sondaj, pe pământ există circa 7 miliarde de oameni,gândirea și personalitatea cărora este diferită una de alta, și, libertatea,este cert că a jucat rolul important în umanizare, dar diversitatea, faceposibil și efectul invers, adică dezumanizarea, care în multe perioadeistorice, inclusiv și în cea prezentă,  persistă.
Libertatea a permis omului să interpreteze și să perceapălucrurile, în felul în care îi este comod fiecărui. Deci, libertatea presupuneși o doză mare de egoism, care are un efect distructiv asupra procesului deumanizare, controlul aici fiind posibil doar parțial, căci multe din acțiunilede dezumanizare/demoralizare/animalizare, încep să fie acceptate în diferiteculturi state, de anumite popoare/societăți; ceea ce anterior a fost consideratca fiind anormal, în câteva generații, poate fi acceptat drept ceva firesc.Dezumanizare+2.jpgȘi, ajungem la spusele scriitorului român, Octavian Paler, precumcă  “Omenirea e pe cale sadezumanizeze omul.” Umanitatea contemporană este în drumul spre demoralizare,și fără accentuarea valorilor culturale, și fără de a-i aduce aminte omului căeste om, dacă am face o prognoză constructiv/futuristică, atunci putem spune cucertitudine, că tempul de demoralizare în masă, este în continuă creștere,valorile umane devenind pe zi ce trece tot mai materializate. Va trece puțintimp, până când omul va sta în rând la psiholog, pentru a cere leac pentrudepresia în care se va afla umanitatea, și dacă se va ajunge la aceasta, atunciva fi un plus spre umanizare, căci dacă apare întrebarea, este prezentinteresul, apoi motivația, conștiința, etc., un nou început, spre sfârșituldeclinului demoralizator…