“If you have chemistry, you only need one other thing. Timing.”
Robin (“How I Met Your Mother”)
Ce m-a atras la dutch-ul meu, încă din prima zi, a fost capacitatea lui de a reţine amănuntele din convorbirile noastre, semn că mă ascultă, când tastez; semn că îi pasă. A reţinut la ce sunt alergică şi, când a venit să mă vadă, mi-am comandat ciocolată caldă, iar el a zis că ar fi mai bine să beau un ceai, alergică fiind la cafea.
Faptul că mi-a adus lalele. Că nu a uitat, ca şi mine, în graba întâlnirii cu el, toate aceste amănunte. Îmi place că, dimineaţa, când citesc mesajele de la el, nu găsesc doar cuvinte de umplutură, ca să nu spun că uite, nu mă bagă în seamă, ci mă uimeşte cum reţine tot, când mă mut, când e ultima zi la muncă, ce mai am de făcut şi câte mai am de rezolvat.
Îmi mai place- şi asta e verificată- că îmi scrie de câte ori poate, fără să aştepte un răspuns de la mine. Găsesc uneori câte 5 emailuri de la el, fără reproşuri că de ce nu îi răspund; fără plictiseală printre rânduri; fără interes printre cuvinte. Şi dacă nu i-aş răspunde 2 zile, el tot ar continua să-mi scrie, sigur fiind că nu pot să scriu, nu că nu vreau.
Amândoi ştim asta.
Filed under: Undeva în Olanda 
