Din lungi cărări, din munţi cu vârfu’n nouri,
Eşit-au Drgoş vodă, îmblînzitor dr bouri,
Mulţimea curgătoare s’a întors în vale
Şi buciumele sună şi oile-s pe cale.
Nainte merg moşnegii cu pletele bogate
Ţiind toege albe în mânile uscate,
Ast-fel eşiau tot rînduri venind de sub verzi ramuri
Copii, ciobani de turme, moşnegi, păstori de neamuri.
Şi au întins moşia spre răsărit şi-miaz
Pân unde sfarmă de ţărm al ei talaz.
Au cucerit cu plugul, cu vîrful dragei săbii
Pân’ la Cetatea Albă, limanul de corăbii.
Sute de ani stătut-au stăpâni până la Nistru,
Luptând cu răsăritul, cu cuibul cel sinistru,
De unde vin în roiuri în veci renăscătoare
Lumi spurcate şi rele, barbarele popoare,
Prin neagră vijeliece vâjie şi bate
Sfărmându-se la graniţi de ziduri de cetate.
Stă neclintit Moldova, ţăsând la pânza vremii,
Viteji îi erau fiii şi purtătorii stemii
Cei dătători de lege ş’ aşezătorii de datini,
Luminedin lumine, Muşatini din Muşatini.
M. Eminescu(Putna 1871)
