La ceva distanţă de ei, N. ţine legătura prin e-mail-uri cu studenţii cărora le coordonează lucrările de licenţă şi master. Timpul ei e atent secvenţionat în intervale de lucru clar stabilite de la care nu se poate abate oricâte porniri boeme nu ar avea (iar fiecare activitate în sine comportă o ritualitate, dar asta-i altă temă). Pentru că primeşte aproape zilnic mesaje de la studenţi, iar N. a mea petrece şi ea mult timp butonând febril la tastatură. Am citit din întâmplare câteva interpelări studioase şi am icnit maliţios. "Doamna profesoară, va rog sa citiţi!!!", "varianta care vam trimiso!","voi mai apela la dvs kind voi incepe lukrul ku rezultatele p/u teza!" ş.a., ş.a.Multe îs induioşătoare, debordează de elan ("vă urez stări pozitive de spirit!") şi au calitatea să te binedispună, dar şi mai multe iau forma unor depeşe telegrafice sau a unor înşiruiri de exclamaţii şi bucăţi de propoziţie îngrămădite într-o frază continuă fără cap şi fără coadă, nu mai zic de punct şi virgulă. Am luat-o aproape ca pe un afront personal. Am avut pentru câteva minute constatarea furios-fatalistă: "N-ai cu cine!"Am avut şi eu fioruri liric-postmoderniste când refuzam să scriu cu literă mare şi nu puneam virgule unde era cazul, dar niciodată în relaţie cu profesorii. Zilele acestea am dat pe facebook de imaginea de mai jos de care ne-am amuzat amândouă. Eu recunoscându-mă în ipostaza studentului copleşit de aura profesorului, care înainte de a-i adresa un mesaj, îl încarcă de onoruri, de condiţionale-optative, potenţialităţi şi mulţumiri repetate, apoi îl întoarce pe toate părţile pentru a verifica dacă nu e ofensator de politicos sau sec, sau iritant de ceremonios, sau prea familiar etc. Iar N. remarcând că la e o relaţie inversă, ea e cea care e mereu politicoasă, amabilă, binevoitoare în mesaje, ea e cea care petrece timp furat din raţia ei de somn pentru a le scrie răspunsuri detaliate, cu exemple şi corecturi pe text, cu ghiduri ataşate.N. o să se supere că scriu despre asta şi că am dat iama în corespondenţa ei privată, ţine prea mult la intimitatea ei, dar şi la demnitatea studenţilor pe care îi dădăceşte cu atâta răbdare. I-ar apăra încă o dată că sunt studenţi buni, conştiincioşi, că se grăbesc când scriu, că de fapt sunt respectuoşi de fel, doar că mai încurcă borcanele/registrele de exprimare etc. Că doar prin exemplul personal le poate transmite un mesaj. Dacă ar prinde mai mulţi ideea!